FOTO Blindat care seamănă cu unul românesc, surprins pe frontul din Ucraina. Imaginea a devenit virală. Care ar putea fi explicația

Cătălina Burghelea 19.11.2022, 18:12
FOTO Blindat care seamănă cu unul românesc, surprins pe frontul din Ucraina. Imaginea a devenit virală. Care ar putea fi explicația

Un TAB-71M a fost surprins în Ucraina de unul dintre corespondenții agenției de presă turce Anadolu, afirmându-se ca blindatul a fost furnizat Kievului de „România, Croația sau Moldova”. Dacă se adeverește că tancul a fost livrat de MApN, ar confirma acuzațiile Moscovei potrivit cărora ucrainenii sunt ajutați și de români cu arme.

TAB românesc a fost fotografiat în războiul din Ucraina

La scurt timp după publicarea imaginii controversate, fotografia cu presupusul transportor românesc a fost distribuită masiv pe rețelele sociale. Pe contul de Twitter – Oryx, care are 388.000 de urmăritori, au fost enumerate cele trei state din care ar proveni blindatul zărit pe frontul din Ucraina.

Imaginea face furori pe internet

Asta nu este tot. Un cunoscut jurnalist din Asia a preluat postarea cu tancul, remarcând că „pare a fi un TAB-71M ucrainean (BTR-60PB modificat în România)”. Un alt cont viral, intitulat NOELreports, care prezintă reportaje din zonele de conflict, în special din Ucraina, a distribuit postarea cu blindatul.

„Transportoare blindate TAB-71M au fost reperate pentru prima dată în Ucraina. Acest lucru a fost raportat de grupul analitic Oryx. Aceasta este versiunea românească a BTR-60PB. Nu se știe câte echipamente a primit armata ucraineană și de la cine anume”, se arată în mesajul de pe Twitter.

Dacă transportorul din imagine de mai jos ar fi din România, atunci mai există și varianta ca TAB-ul să fi fost vândut de țara noastră, iar statul care l-a achiziționat să-l fi trimis pe frontul din Ucraina, mai scrie sursa citată.

Rusia a cerut României să recunoască public un lucru

La începutul lunii septembrie, Ministerul rus de Externe, prin vocea purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, a invitat Bucureştiul să recunoască public faptul că trimite arme Kievului. La acea vreme, Moscova i-a transmis României să nu se mai ascundă după generalităţi de genul „asistenţă umanitară”.

„Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin ‘umanitar’ pentru Ucraina”, a relatat Maria Zaharova.

Potrivit MAE din Rusia, o „agenţie de presă română a relatat despre o discuţie telefonică dintre ministrul român al Apărării (n.r. – de la acea vreme), Vasile Dâncu, şi omologul ucrainean Oleksii Reznikov, care a mulţumit Bucureştiului pentru cea de-a cincea tranşă, recent aprobată, de asistenţă militară românească pentru forţele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, muniţie, piese de schimb”. Lista țărilor care au livrat armament greu Kievului poate fi consultată AICI.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...