Fosta iubită a lui Costin Mărculescu, mărturisiri îngrozitoare după moartea artistului. Este devastator

11 06. 2020, 10:38

Costin Mărculescu s-a stins din viață miercuri spre joi noapte. Corpul neînsuflețit al acestuia, care era în stare avansată de putrefacție a fost ridicat și transportat la INML pentru necropsie. Bărbatul a fost găsit singur în apartamentul situat în zona Dristor, din sectorul 3 al Capitalei, vecinii fiind cei care au alertat poliția printr-un apel la 112.

Costin Mărculescu a murit la doar 51 de ani. Ce spune fosta sa iubită

Deși apropiații susțin că Mărculescu nu suferea de probleme de sănătate, fosta iubită a acestuia a făcut câteva declarații la care nu se aștepta nimeni. Femeia susține că fostul ei iubit a trecut în ultima parte a vieții sale prin mai multe probleme la nivel cardiac. Informația este susținută de faptul că ambulanța venea lunar la domiciliul artistului în vârstă de 51 de ani, care suferea de mai multe probleme la inimă.

Polițiștii au efectuat cercetări la locuința actorului, miercuri noapte. Foto; Inquam Photos/Octav Ganea

„El avea probleme cu inima. Când eram împreună, venea des ambulanța la el“, este mesajul Cristinei, fosta iubită a lui Costin Mărculescu.

Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate motivul morții artistului. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a se vedea circumstanțele în care acesta a murit. Surse din cadrul ISU au declarat pentru Mediafax că actorul a fost găsit decedat în cadă.

„Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei”, au transmis reprezentanții Poliției București.

Anunțul teribil al decesului renumitului actor a fost făcut de către Dan Capatos, ieri noapte, în cadrul emisiunii Xtra Night Show, difuzată pe Antena 1.

„Un vecin mi-a spus că de 3-4 zile nu a mai fost văzut, el era obișnuit să plimbe câinele. S-a spart o țeavă de apă caldă și i-a inundat pe vecini“, a declarat Dan Capatos în emisiunea pe care o prezintă la miezul nopții.