Florin Cîțu, din poziția de nou președinte PNL, a făcut o serie de anunțuri importante pentru români. Premierul spune că urmează creșteri de pensii, salarii și alocații ale copiilor, în viitorul apropiat.
După un congres cel puțin spectaculos, cu huiduieli, cereri de demisie, controverse legate de vot și de numărul participanților, în condițiile în care Capitala a depășit pragul de 4 infectări la mia de locuitori, liberalii l-au ales pe Florin Cîțu președinte PNL. La scurt timp după anunțarea rezultatului votului, premierul a făcut o serie de promisiuni pentru români.
Potrivit acestuia, de la 1 ianuarie 2022, Guvernul va mări pensiile, alocațiile și salariul minim, majorări cu care românii „trebuie să se obișnuiască” și care nu vor mai fi folosite ca instrument politic.
„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3.
Noul președinte PNL a precizat că majorările vor fi „întotdeauna mai mult decât inflaţia, ţinând cont şi de o creştere economică”. Florin Cîțu a afirmat că susine o creștere cu zece procente a salariului minim, începând de anul viitor, în condițiile în care, anterior, premierul avansa ideea unei creşteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Florin Cîțu a câștigat alegerile din PNL primind aproape o mie de voturi în plus față de contracandidatul său, Ludovic Orban. Premierul a obținut 2.878 de voturi, adică 60,2% din numărul voturilor valabile, în timp ce Orban a fost votat de 1.898 de liberali.
„Dragi colegi, am spus de mai multe ori, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp, trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dummneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi.
De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală. Mulţumesc”, a declarat Cîţu de pe scena de la Romexpo.
El şi-a invitat pe scenă echipa.
„Mai este o zi mâine, dar sunt încrezător. Aceasta e noua echipă a PNL. Aşa începe mişcarea liberală în România. Acum, bineînţeles, la treabă. Mai avem şi mâine o zi. Vă mulţumim tuturor”, a încheiat Cîţu.