Denisa Filcea a născut. Versurile emoţionante dedicate de Flick fetiţei sale

Ioana Bucur 23.06.2022, 19:14
Denisa Filcea a născut. Versurile emoţionante dedicate de Flick fetiţei sale

Update joi, 23 iunie 2022, ora 19:00. Flick și Denisa Filcea au devenit părinți pentru prima dată. Soția ”Domnului Rimă” a adus-o pe lume pe fiica cuplului. Cel care a făcut marele anunţ a fost chiar Flick, care a postat pe pagina personală de Instagram şi câteva rânduri emoţionante dedicate micuţei.

Fericire mare în familia lui Flick! Soţia acestuia a născut o fetiţă
Fericire mare în familia lui Flick! Soţia acestuia a născut o fetiţă

ŞTIREA INIŢIALĂ

Este sărbătoare mare în showbiz-ul românesc! Flick Domnul Rimă și Denisa Flicea vor avea un copil și nu, nu este nicio păcăleală de 1 aprilie! Cele două vedete sunt în culmea fericirii, însă emoțiile viitorilor părinți sunt, cu siguranță, uriașe. Cum au ales să își anunțe fanii că fosta Miss Planet este însărcinată și cine sunt primele vedete care au și felicitat cuplul.

Flick Domnul Rimă și Denisa Flicea vor avea un copil

Fericire și emoții uriașe pentru unul dintre cele mai frumoase și îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Flick Domnul Rimă și Denisa Flicea vor avea un copil. Vestea cea mare a fost dată cu puțin timp în urmă.

Domnul Rimă, pe numele său real Filcea Sebastian Andrei, apreciat de români pentru abilitatea de a compune rime pe orice temă, își va folosi, peste doar câteva luni, talentul special pentru a-și amuza primul copil.

Duminică, 3 aprilie 2022, el și soția sa, Denisa Filcea, au făcut cel mai frumos anunț: vor deveni părinți.

Vestea cea mare a fost împărtășită cu fanii săi într-un mod special. Vedeta a publicat pe pagina sa de Instagram o înregistrare video în care apare alături de Denisa. Pe piesa „Always Remember Us This Way” interpretată de Lady Gaga, cei doi se privesc cu dragoste, se îmbrățișează și se sărută. În cele din urmă, camera de filmat se îndepărtează, dezvăluind burtica Denisei.

Clipul video a fost însoțit de un mesaj emoționant, un text creat în stilu-i caracteristic:

Undeva, în deșerturi, departe
E doar fericirea și noi.
Mai frumos de atât nu se poate:
În curând nu mai suntem doar doi – a scris Flick Domnul Rimă.

Flick Domnul Rimă și Denisa Flicea vor avea un copil. Cum au anunțat că fosta Miss Planet este însărcinată

Primele vedete care au felicitat cuplul

Anunțul a creat nu un val, ci un tsunami de reacții. Printre cei care i-au felicitat pe viitorii părinți sunt Oana Roman și Liviu Guță:

„Woooow felicitări” – scris Oana Roman, „Ei sunt vecinii mei frumoși” – a scris Liviu Guță.

„Felicitări! Să vă iubiți mult și sincer!”, „Cat de frumos! Felicitari oameni frumosi”, „Ce frumos! Sa fiți mereu fericiți!” – sunt doar câteva dintre mesajele primite.

Originar din Câmpina, Domnul Rimă a ajuns la București pentru a-și finaliza studiile superioare. El a absolvit Academia de Studii Economice, devenind contabil de meserie.

El a fost angajat în cadrul a două companii multinaționale, de unde a ales să demisioneze pentru a-și urma pasiunea pentru scris. Astfel, Flick a reușit să treacă de la un post destul de important și pentru care ar fi primit și o mărire de salariu și s-a concentrat pe scris.

Urmăriți Impact.ro și pe