Fiica unei paciente operată de doctorul Tesloianu, care a murit în spital, ia atitudine. Ce vrea să facă

Badea Violeta 21.02.2023, 16:28
Fiica unei paciente operată de doctorul Tesloianu, care a murit în spital, ia atitudine. Ce vrea să facă

Noi informații apar în cazul doctorului Tesloianu, acuzat că a prelevat dispozitive medicale de la decedați. Sute de pacienți ar fi primit astfel de aparate și le-ar fi plătit, fără să aibă habar de provenienţa lor. Acum, anchetatorii verifică și cazul unei femei de 74 de ani. Operată în luna august de medicul din Iași, femeia a murit în spital. Fiica acesteia, însă, nu are de gând să lase lucrurile așa. Iată ce vrea să facă!

O femeie operată de doctorul Tesloianu a murit în spital. Fiica acesteia vrea ca medicul să plătească

Cazul doctorului Tesloianu, acuzat că a prelevat dispozitive medicale de la decedați, a revoltat o țară întreagă. Furioasă este și fiica unei paciente care a fost operată în luna august de medicul din Iași.

Femeii de 74 de ani i s-ar fi montat un stimulatorul cardiac. Ulterior, însă, pacienta a murit în spital. Acum, fiica sa este convinsă că doctorul Tesloianu este vinovat de moartea mamei sale. Prin urmare, femeia a anunțat că va face o plângere la poliție și va cere ca dispozitivul medical să fie scos și expertizat.

„Din punctul meu de vedere, după ce a fost implantat stimulatorul, starea mamei mele s-a degradat din ce în ce mai mult”, a precizat fiica pacientei la Realitatea PLUS.

„Mama făcea tratament pentru afecțiuni cardiace. La începutul lunii august, s-a simțit din nou rău. Pe data de 5 august, mama a fost transferată la spitalul Sf. Spiridon, din Iași, la secția de Cardiologie, unde s-a decis să o implanteze cu un stimulator.

După aproximativ o lună, mama a început să se simta rău. Să acumuleze apă în organism în manieră exagerată”, a mai spus fiica pacientei.

Citește și Apar primele mărturii de la pacienții operați de doctorul Tesloianu. „De 7 ori m-a operat, corpul meu respingea aparatul”!

Dan Tesloianu

Cum se apară medicul

Înainte de a fi reținut, doctorul Dan Tesloianu a spus că nu știa că intervențiile sale cu dispozitive prelevate de la morți sunt nelegale. Mai mult decât atât, medicul susține că nu ar fi ascuns acest lucru și ar fi menționat în fișele medicale că ar fi refolosit dispozitive implantate inițial altor pacienți.

„Dispozitivele recuperate au fost reutilizate doar în cazul unei durate de viață și funcționalitate adecvate. La nivel național nu există un protocol standardizat în ceea ce privește implantarea dispozitivelor medicale resterilizate, deja utilizate, sau noi.

Precizez că utilizarea acestor dispozitive s-a făcut după sterilizarea adecvată, conform ordinelor în vigoare ale Ministerului Sănătăţii.”, a declarat Dan Tesloianu.

Citește și Cum a fost prins, de fapt, medicul Dan Tesloianu în cazul „stimulatoare de la decedați”. A afectat decontarea serviciilor medicale!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...