Femeie din Sibiu, cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată. Ea a primit mai multe donații. Acum, femeia de 32 de ani este cercetată penal pentru înșelăciune după ce s-a dat drept refugiată din Kiev și s-a prezentat la un centru de colectare donații, unde a primit ajutoare în valoare de 1.500 lei. Întreaga cantitate de ajutoare a fost recuperată.
Un bărbat din Sibiu, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a ajuns, duminică seara, la Poliția Sibiu unde a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.
„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Prejudiciul, în valoare de circa 1.500 de lei, care a constat în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost integral recuperat. Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Pe de altă parte, un număr de 3.753 de cetăţeni ucraineni au cerut azil în țara noastră, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, dintre care 65 în ultimele 24 de ore, informează Ministerul Afacerilor Interne.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă. În prezent, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 63.2%.
„În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 19.462 de mijloace de transport şi de 75.902 de persoane, dintre care 16.676 de cetăţeni ucraineni”, a mai anunțat MAI.
Datele Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră indică că puțin peste o cincime dintre refugiații din Ucraina care au intrat în țara noastră după ce au fugit de razboiul din țara lor se mai află pe teritoriul nostru.
Cei mai mulți dintre refugiații ucraineni au plecat mai departe, în alte țări, iar în România se mai află, în clipa de față, în jur 80.000 de refugiați.