Editorial Alin Buzărin

Familia Șoșoacă e ruptă din Rai Uno

Alin Buzărin 13.12.2021, 17:30
Familia Șoșoacă e ruptă din Rai Uno

Senatoarea Diana Șoșoacă nu poate ieși altfel în evidență decât prin mahalagism, violență verbală și chiar fizică. De data aceasta personajul principal al poveștii nu mai e strict doamna Diana, ci soțul dumisale, Dumitru Silvestru Șoșoacă. Scăpat ca prin urechile acului de o reținere de 24 de ore, pentru presupusa lovire a unui polițist, și plasat sub control judiciar până pe 10 februarie anul viitor.

”Alla tivu”

Unde apare madam Șoșoacă e mereu scandal, indiferent dacă dumneaei poartă iie tradițională sau botniță (așa cum a purtat nu demult în Parlament). Acum cică vajnica apărătoare a valorilor noastre strămoșești ar fi primit o solicitare de interviu de la Rai Uno. Măi, să vezi! Televiziunea de stat de la Roma!!! Așadar, doamna Diana să apară pe aceeași sticlă cu monștrii sacri ai televiziunii italiene și mondiale precum Gigi Marzullo sau cu Bruno Vespa! ”Un calcio alla tivu, solo io, solo tu”. Așa ”le zicea” Celentano în 1979, în ”Soli” .Madam Șoșoacă avea atunci doar patru ani și nu înțelegea nici cântecelele ”bambinilor” de la ~Zecchino d`oro”, iar de Celentano probabil că a auzit numai după ce s-a uitat la ”Las Fierbinți”. Și-atunci, ce să caute dumneaei la Rai Uno?

Așadar, se prezintă ”gli giornalisti” la cainetul de avocatură al cucoanei, iar aceasta se scandalizează patriotic, că de ce aceia vorbesc engleză și nu italiană, dacă sunt italieni? ”Gli giornalisti” încearcă să-i explice că ei de fapt nu sunt italieni sadea, ci sunt responsabilii Rai Uno pentru sud-estul Europei, unul turc, unul sârb și că de-aia vorbesc între ei în engleză. După cum reiese, madam Șoșoacă nu ne apără numai nouă ființa națională, ci și pe a altora. Pe-a italienilor, de pildă. Pe vremea lui Garibaldi, ar fi făcut toți banii și s-ar fi ales și cu niște statui.

Familia Sosoaca e rupta din Rai Uno
Familia Sosoaca e rupta din Rai Uno

Fără cătușe?

Cert este că a eșit tărăboi, a venit Poliția, a apărut și domnul soț, care l-ar fi agresat pe un polițist aflat în timpul serviciului. Asta se numește ultraj, iar în astfel de stuații agresorului i se pun cătușele pe loc. Domnului Șoșoacă nu i s-au pus, iar incidentul de vinerea trecută a fost soluționat abia lunea aceasta, cu plasarea împricinatului sub control judiciar. Interviul firește că n-a mai avut loc, și e curios de urmărit dacă Rai Uno va pomeni ceva despre povestea din România.

Imaginea noastră

Probabil că în interiorul anatomiei doamnei senator s-a umflat mămăliga strămoșească în momentul în care a auzit c-o caută Rai Uno. Nu mai contează de ce, s-o glorifice sau s-o facă de ocară, dacă apari la Rai Uno intri oricum în istorie. Dar oare chiar intri? În fond la Rai Uno e plin de știri cu badante româncuțe care ”încalță” moșnegi peninsulari, luându-le averile, de prostituate mioritice, de bande de urmași de-ai lui Dracula care jefuiesc, de compatrioți de-ai noștri care cerșesc și dorm la Roma pe sub podurile de peste Tibru!

O senatoare scandalagioaică și un soț agresiv al acesteia n-ar fi fost decît o picătură de apă adăugată în balta tulbure a imaginii noastre naționale.

Urmăriți Impact.ro și pe