Diana Șoșoacă, nou scandal în Parlament. L-a atacat fără milă pe Arafat: „Va intra peste noi în case”

Andra Daoud 25.11.2021, 14:05
Diana Șoșoacă, nou scandal în Parlament. L-a atacat fără milă pe Arafat: „Va intra peste noi în case”

Diana Șoșoacă a făcut declarații care îl vizează pe Raed Arafat. Senatoarea a spus joi, în cadrul ședinței pentru învestirea noului guvern, că va îndemna oamenii la nesupunere civică, în cazul în care vor fi votate legea certificatului verde și a vaccinării obligatorii.

Diana Șoșoacă, declarații controversate în Parlament

Senatoarea nu a menajat pe nimeni în discursul pe care l-a ținut joi în Parlament. Diana Șoșoacă l-a acuzat pe Raed Arafat că ar putea vaccina oamenii obligatoriu și a vorbit și despre ”o armată de afgani”.

Nu m-aș fi gândit niociodată că PSD și PNL vor reuși să guverneze împreună. Suntem în geometria neecludiană: două paralele se întâlnesc la infinit (…) Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situație sanitară, poate ar fi fost bine o dictatură militară aici, în Parlament.

Mă gândesc la Arafat cu armata lui de 90.000 de afgani și alti emigranți, care vor intra peste noi în case și ne vor vaccina obligatoriu, a spus senatoarea, potrivit Digi 24.

Șoșoacă a avut ceva de spus și despre lista de miniștri ai cabinetului Ciucă și a remarcat că un singur minister va fi condus de o femeie:

Avem un guvern în care există o singură persoană de sex feminin, nu gen, sex feminin. Nu aveți și alte persoane care să fie capabile să ocupe o funcție? O să vă fac niște vizite la Ministerul Familiei, doamna Firea, pentru că avem de rezolvat câteva treburi!

Diana Șoșoacă, nou scandal în Parlament. L-a atacat fără milă pe Arafat:
Diana Șoșoacă, nou scandal în Parlament. L-a atacat fără milă pe Arafat: „Va intra peste noi în case”

”Vor intra peste noi în case să ne vaccineze”

Avocata a invocat principiul nesupunerii civice și a declarat că îi va încuraja pe cetățeni să îl aplice, în cazul în care certificatul verde și vaccinarea vor deveni obligatorii prin lege.

Vă spun în calitate de jurist că există principiul lui Thoreau, dreptul la nesupunere civică. Când veți avea pașaportul verde și veți impune vaccinarea obligatorie, eu personal voi scoate cât pot de mulți români în stradă și veți avea parte de cea mai mare nesupunere civică.

Nu voi putea niciodată să votez un astfel de guvern. Există legitimă apărare. În condițiile în care vor intra peste noi în case să ne vaccineze, avem dreptul să ne apărăm viața, a conchis Diana Șoșoacă.

Senatoarea este una dintre cele mai vocale personalități din spațiul public cu privire la măsurile luate de autorități în pandemie. Diana Șoșoacă a declarat în repetate rânduri că nu se vaccinează și a refuzat de multe ori poarte mască de protecție de când a izbucnit pandemia.

Urmăriți Impact.ro și pe