Explozii în Transnistria, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Care a fost ținta. Maia Sandu: „Au fost provocate de o dronă”

07 05. 2022, 14:16

Două explozii au avut loc în Transnistria, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Incidentul a fost anunțat de autoritățile separatiste și a fost confirmat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care a spus că acesta a fost provocat de o dronă. Șeful statului de peste Prut a dezvăluit care a fost ținta.

Unde au avut loc exploziile din Transnistria

Potrivit autorităților separatiste din Transnistria, exploziile au avut loc în satul Vărăncău din raionul Rîbnița, în nordul regiunii. Ministerul de Interne a publicat mai multe imagini în care pot fi văzute cratere ce s-ar fi format în urma deflagrațiilor.

Președintele Republicii Moldova a confirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că au avut loc cele două explozii. Maia Sandu a spus că acestea s-au produs în stânga Nistrului. Mai exact, în zona fostului aerodrom militar din satul Vărăncău.

„Aceste explozii au fost aruncate de o drona și au vizat pista nefuncțională a unui aerodrom”, a adăugat președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu. Foto: Inquam Photos/ George Calin

Ce se află în zona din Transnistria în care s-au produs exploziile

Pe de altă parte, nici liderul autoproclamatei republici separatiste Transnistria, nici președintele Republicii Moldova nu au spus dacă au informații legate de autorii atacului. În raionul Rîbnița în care a avut loc incidentul se află și comuna Cobasna, locația unui mare depozit de arme de pe vremea Uniunii Sovietice, care în prezent este păzit de militari ruși.

Acesta nu a fost singurul astfel de incident ce a avut loc în ultimele săptămâni în Transnistria. În timp ce autoritățile regionale au dat vina pe forțele ucrainene, guvernul Republicii Moldova a transmis că, de fapt, atacurile din ultima vreme au fost provocate de „facțiuni pro-război” din rândul separatiștilor.

Numeroase explozii în Transnistria

Un astfel de incident ce a implicat două explozii s-a petrecut pe 26 aprilie, chiar în Tiraspol, capitala regiunii separatiste Transnistria. Au fost lovite antene ce transmiteau posturi radio din Rusia, în raionul Grigoriopol.

Aceste explozii au avut loc la o zi după ce ar fi fost atacat Ministerul Securităţii de Stat al regiunii separatiste din Republica Moldova. Televiziunea TSV a transmis atunci imagini cu uşile și ferestrele clădirii aruncate în aer.

Deputatul Consiliului Suprem din Transnistria, Andrei Safonov, a spus în urma acelui incident, pentru agenția de presă rusă TASS, că a fost folosit un lansator de grenade de mână. Atacul ar fi avut drept obiectiv provocarea panicii.

Președintele Maia Sandu a transmis atunci că din informațiile pe care le are, incidentele au avut loc pe fondul unor tensiuni dintre diferite forţe din interioriul regiunii, interesate în destabilizarea situaţiei. Ea a condamnat orice „provocări şi tentative de a atrage țara în acţiuni ce îi pot pune în pericol pacea”.