EXCLUSIV Situație alarmantă în școli. Câți copii s-au infectat cu Coronavirus și ce e de făcut. Ce spune directorul unei școli despre măsurile de protecție luate

Andrei Cezar 06.10.2020, 17:34

La mai bine de trei săptămâni de la începerea noului an școlar, situația devine din ce în ce mai complicată în privința numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus în rândul copiilor. Dacă la 1 octombrie erau 771 de cazuri, după nicio săptămână numărul aproape s-a dublat, ajungând, pe data de 5 octombrie, la 1331 de cazuri. Autoritățile au decis, ca în unele județe cum ar fi Cluj și Botoșani, să introducă măsura purtării obligatorie a măștii de protecție în proximitatea unităților de învățământ. pericolul nu-i vizează doar pe copii, ci și pe cadrele didactice. În Capitală, spre exemplu, două învățătoare nu s-au mai prezentat la cursuri după ce una dintre ele a fost testată pozitiv, iar cealaltă a fost contact direct cu soțul ei care a aflat că are COVID-19. Ambele cadre didactice au ținut orele online.

Jurnaliștii Impact.ro au stat de vorbă cu directorul unității de învățământ unde predau cele două învățătoare, despre situația din școală și măsurile care au fost luate pentru a împiedica răspândirea virusului. De aemenea, am aflat și care ar fi avantajele și dezavantajele sistemului hibrid de învățare.

Situație alarmantă în școli. Numărul de copii infectați a depășit 1300 de cazuri. Ce spune directorul unei școli despre măsurile de protecție luate

Școala 307 din Setorul 2 al Capitalei funcționează după sistemul hibrid de învățare, vând în vedere că se află în scenariul galben. Din fericire aici nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus în rândul elevilor, însă două învățătoare s-au izolat la domiciliu după ce una dintre ele a fost confirmată pozitiv, iar cealaltă a fost contact direct cu o persoană testată pozitiv, respectiv cu soțul ei. Totul s-a petrecut în preajma alegerilor locale.

La aflarea veștii, directorul instituției, Doru Coman, s-a asigurat că toate procedurile în acest caz vor fi respectate, astfel încât să oprească răspândirea virusului. Și a reușit, căci în momentul de față școala funcționează normal.

Redăm mai jos interviul integral cu directorul școlii 307.

Reporter: Au trecut trei săptămâni de la începerea școlii. Știm că unitatea dumneavoastră de învățământ se află în scenariul galben, ceea ce presupune un sistem de învățare hibrid. Cum au s-au desfășurat lucrurile în aceste săptămâni?

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Doru Coman: Lucrurile s-au desfășurat foarte bine, iar copiii s-au adaptat foarte bine, numai că întâmpinăm probleme cu internetul. Sunt diferite momente ale zilei când se întrerupe internetul 10-15 minute, poate jumătate de oră și este incomod pentru elevii care sunt acasă. Lecțiile se desfășoară în clasă cu cei care sunt fizic prezenți, dar cei care sunt online nu mai beneficiază de lecția din clasă. Acesta ar fi singurul inconvenient. În rest nu avem niciun fel de probleme. Copiii s-au adaptat, totul este bine. Măsurile pe care le-am luat la nivel de școală se implementează cu strictețe.

R: Elevii s-au acomodat repede?

D.C: Da, pentru că noi avem platforma încă din martie, de când a început pandemia și am lucrat pe aceasta, deci copiii au fost familiarizați cu lucrul online pe platformă.

R: Ce avantaje și dezavantaje prezintă acest sistem hibrid de învățare?

D.C: Avantajul ar fi că sunt mai puțini elevi în clasă, iar profesorul poate lucra mult mai bine cu copiii. Fiind puțini, îi poți verifica și evalua mult mai des. De asemenea, sunt și ei mai atenți.

Un dezavantaj ar fi dacă s-ar învăța doar online. Atunci s-ar pierde legătura fizică elev-profesor și am observat că în toată perioada aceasta de până acum le-a lipsit această legătură.

R: Elevii care învață online cum se descurcă?

D.C: Își pun câteva semne de întrebare în privința internetului. Dacă se întrerupe, ce facem, stam în fața calculatorului și așteptăm? Până când, nu știm… Uneori poate dura 10-15 minute, alte ori poate dura o oră. În acest caz își completează lecțiile cu ceea ce iau de la colegii lor când vin acasă. Țin legătura telefonic, iar dacă au nelămuriri se consultă cu ei.

R: În anumite orașe s-a introdus măsura purtării măștii în apropierea unităților de învățământ, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Acest lucru s-ar putea întâmpla și în București. Cum vedeți această situație?

D.C: Din punctul meu de vedere, ar trebui purtată nu numai în jurul școlilor. Degeaba o purtăm în jurul școlii, iar după ce am ieșit din raza respectivă nu o mai purtăm. Până acasă, foarte mulți copii trec prin aglomerație și intră în contact cu oamenii, iar acest lucru nu este în regulă. Dacă masca este purtată la școală, atunci să fie purtată până acasă, din punctul meu de vedere.

Situație alarmantă în școli. Câți copii s-au infectat cu Coronavirus și ce e de făcut. Ce spune directorul unei școli despre măsurile de protecție luate
Situație alarmantă în școli. Câți copii s-au infectat cu Coronavirus și ce e de făcut. Ce spune directorul unei școli despre măsurile de protecție luate

Cadrele didactice confirmate cu COVID-19 au ținut cursurile online

R: În școala dumneavoastră au existat două cazuri de COVID-19 în rândul cadrelor didactice. Cum ați aflat despre ele?

D.C: De prima persoană am aflat în zilele libere, atunci când au fost organizate alegerile. Soțul ei nu s-a simțit bine în lunea de după votare și s-a dus să își facă testul, iar marți dimineață a aflat că este pozitiv. Atunci m-a sunat (învățătoarea – n.r.) și i-am spus să rămână acasă și să intre online cu elevii, pentru a nu avea alte probleme. Cealaltă învățătoare, la fel. A fost confirmată în perioada de după votare. Marți ne-a anunțat că luni și-a făcut testul și că așteaptă rezultatul. Ne-a sunat marți seara și ne-a spus că i-au confirmat că este pozitivă. Miercuri dimineața ne-a trimis documentul pe mail.

R: Cum ați gestionat această situație? Ce măsuri ați luat?

D.C: Prima măsură a fost nebulizarea școlii. A întregii școli, nu numai în sălile de clasă unde au fost cele două colective. Practic, în toate spațiile. Toți copiii au stat acasă și au învățat online. Am făcut informarea către Inspectoratul Școlar al Municipiului București, iar luni 5 octombrie, tot personalul administrativ a venit la școală și a făcut curățenie.

R: În rândul elevilor nu a fost nicio problemă?

D.C: Nu, în rândul elevilor nu.

R: În cazul în care autoritățile decid închiderea școlilor, cum se vor desfășura cursurile? Profesorii vor preda online din clase, sau de acasă?

D.C: Avem două categorii de profesori. Cei care și-au achiziționat sau folosesc instrumentele lor electornice pentru a intra pe plaformă și a lucra cu copiii de acasă, iar de cealaltă parte sunt profesorii care nu au avut așa ceva și cărora le-am asigurat din școală, printr-un contract de comodat, un laptop pe care să-l ia acasă și să lucreze cu el. Deci vor lucra de acasă, toți, pe platformă.

R: În momentul de față avem 1339 de copii internați în spital cu COVID-19. Cei mai mulți dintre ei s-au infectat după începutul școlii. Cum vedeți această situație?

D.C: Nu este un lucru bun. Degeaba noi în școală asigurăm toate condițiile și punem în practică toate măsurile planului comun al Ministerului Sănătății cu Ministerul Educației, dacă în momentul în care au ieșit din școală nu se știe ce se întâmplă cu copiii. Dacă ajung direct acasă, dacă iau contact cu alte persoane, dacă intră în aglomerație, sau dacă nu mai poartă mască. Acest lucru mă îngrijorează, în sensul că ne dăm toată silința ca în școală să existe toate condițiile și să beneficieze de aceste măsuri tocmai pentru a nu păți nimic. Dar dacă la ieșirea din școală și până acasă se întâmplă lucrul acesta (nu respectă măsurile sanitare – n.r.), este un risc nu numai pentru ei, ci pentru toată clasa, pentru profesori și pentru întreg colectivul.

Urmăriți Impact.ro și pe