EXCLUSIV. Cornelia Catanga, dezvăluiri despre felul în care a ajuns să trăiască. Ce face fiul pentru care a riscat să-și piardă vederea

Simona Ecovoiu 09.11.2020, 13:01
EXCLUSIV. Cornelia Catanga, dezvăluiri despre felul în care a ajuns să trăiască. Ce face fiul pentru care a riscat să-și piardă vederea

Celebra solistă a muzicii lăutărești, care în urmă cu cinci ani trăia ca o regină în vila ei din Chitila, și aproape zilnic avea spectacole, a ajuns la fundul sacului. Banca i-a luat casa, s-a mutat cu chirie, în Bragadiru, iar acum, la vreme de pandemie, pușculița e goală. Cornelia Catanga a povestit, pentru Impact.ro, despre gravele problemele financiare, despre căsnicia aflată „pe butuci”, dar și despre Alex, fiul care îi e un real sprijin.

Cornelia Catanga stă foarte prost cu banii. Drama prin care trece îndrăgita artistă

Cornelia Catanga (62 de ani) nu credea că va trăi ziua în care telefonul nu va mai suna pentru a fi invitată la spectacole: „Ne-au nenorocit ăștia, nu se mai fac evenimente, nu am nici o posibilitate. La chirie, cu tot cu utilități, trebuie să plătesc lunar cam 800 de euro. Nu mai am bani nici de pâine, fiul meu îmi dă. O să ajungem la foame mare! Dacă aveam ceva strâns deschidem o afacere cu mâncare, doar asta mai merge acum, ceva online, să ne aducă un angajat ciorba la ușă. Ultimul spectacol l-am avut pe 25 octombrie, pe Casa Poporului. Dacă nu ar fost fiul meu, Alexandru, un talentat pianist, era jale. El are succes cu trupa lui. Voiam să îi fac nuntă, este logodit, fata a venit din New York, dar de unde bani? Însă, nu mă las, cum trece nebunia asta îi fac o nuntă cu peste 200 de invitați, că doar una e Catanga!”, și-a vărsat artista of-ul pentru Impact.ro.

Cornelia Catanga este foarte mândră de fiul și de nora ei

Cornelia Catanga nu-și mai găsește locul în casă, de la declanșarea pandemiei. De șapte luni, a intrat într-o epuizantă rutină: „Sunt foarte supărată, agitată, nervoasă. Este foarte greu cu statul ăsta în casă, ne învârtim ca un gândac în oală, ne găsim de lucru prin bucătărie, cu una-alta, ascult știrile tv, sper să vină și vești bune. Se pare că abia peste doi ani, după ce vom fi vaccinați, ne vom putea întoarce, cât de cât, la viața de odinioară. Cine mai știe?”.

Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu s-au despărțit, dar trăiesc sub același acoperiș

Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu au decis soarta divorțului

Cornelia Catanga nu a revenit la sentimente mai bune față de soțul ei, Aurel Pădureanu, vestitul solist de romanțe, cu care nu mai împarte același dormitor: „Suntem certați de câteva luni, eu dorm într-o cameră, el în alta, însă nu se pune problema divorțului. Oricum, nu avem nimic de împărțit”. Celebra solistă, care până de curând încingea atmosfera la chefuri, cu piesele „Șaraiman” și „Mama mea e florăreasă”, nu este de acord cu închiderea piețelor: „Acum ce facem, cumpărăm fructe și legume din supermarket, cu chimicale? Nu mi se pare normal!”.

Cornelia Catanga și-a riscat viața pentru a-l aduce pe lume pe fiul ei, Alexandru Pădureanu

Cornelia Catanga suferă de o boală care îi afectează vederea

Cornelia Catanga are un singur fiu, pe Alexandru Pădureanu (24 de ani). Și-a dorit enorm să devină mamă, chiar dacă medicii au avertizat-o ca ar putea muri la naștere, ea fiind diagnosticată cu retinopatie pigmentară, boală care i-a afectat serios vederea şi pentru care nu există tratament: „L-am născut pe Alex cu mari riscuri, pentru că medicii m-au avertizat că pot orbi, dar tare mi-am dorit să fiu mamă, cu orice preț”, ne-a mai mărturisit Cornelia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...