EXCLUSIV Câți bani câștigă Smiley, anual, numai din muzică. Andra și Delia nu fac nici jumătate din această sumă

Iancu Andreea 23.07.2020, 20:52

Smiley are concerte pe bandă rulantă și este unul dintre artiștii cu cel mai mare tarif: 5000 euro/concert de 40 de minute. Astfel, anual, el câștigă aproape două milioane de euro din concerte și din casa de producție Hahaha Production.

Cum a ajuns Smiley să câștige sume impresionante din muzică

S-a lansat în muzică acum mai bine de 20 de ani cu trupa Simplu, alături de CRBL și alți doi băieți și au reușit să scoată hituri pe bandă rulantă. Un deceniu mai târziu, băieții au decis să o ia pe drumuri separate și fiecare să se lanseze în cariere solo. Au mai trecut zece ani de atunci, iar Smiley este singurul care a reușit să se mențină an de an în topul clasamentelor muzicale, numărându-se, acum, printre cei mai iubiți artiști din România. Mai mult, el a reușit să dea lovitura pe toate planurile.

Și-a deschis casa de discuri Hahaha Production și lansează artiști pe bandă rulantă, iar umorul l-a propulsat în topul celor mai buni prezentatori de televiziune. De altfel, acesta moderează emisiunea “Dansez pentru tine” încă de la lansarea ei, iar pe deasupra este și jurat în show-ul “Vocea României”, două dintre cele mai urmărite programe de divertisment din România.

Sumele fabuloase câștigate de artist
Sumele fabuloase câștigate de artist

Câștigă aproximativ 2,6 milioane euro anual

Ce-i drept, artistului nu i-a fost deloc ușor să fie implicat în atâtea proiecte concomitent și recunoaște cu sinceritate că rare sunt momentele în care are puțin timp liber. Desigur, o carieră de succes vine la pachet cu o remunerație pe măsură. La capitolul concerte, Smiley cântă numai cu trupă LIVE și încasează aproximativ 5000 de euro pentru un spectacol de 40 de minute.

Excepția de la regulă o face noaptea de Revelion, în care artistul încasează între 25.000 și 30.000 euro, ce-i drept, pentru mai multe concerte. Conform declarației de pe Ministerul Finanțelor, în 2018, iubitul Ginei Pistol a avut o cifră de afaceri de 9.350 522 lei, adică aproape 2 milioane de euro, bani încasați numai din concerte și din casa de producție.

La această sumă se adaugă alți 300.000 euro, pe care îi câștigă, anual, la cele două emisiuni de la Pro TV, plus contractele de imagine și youtube-ul, de unde mai încasează aproximativ 300.000 euro. Astfel, la un calcul simplu, Smiley are venituri anuale de 2,6 milioane de euro, transformându-l, automat, în unul dintre cei mai bogați artiști români.

Urmăriți Impact.ro și pe