Evaluare națională 2021. Subiectele la limba română la clasa a VIII-a

Stan Filon 22.06.2021, 12:54
Evaluare națională 2021. Subiectele la limba română la clasa a VIII-a

Evaluarea Națională 2021 a început cu proba la limba și literatura română, iar noi vă aducem subiectele pe care le-au primit absolvenții de clasa a VIII-a marți dimineața. Subiectele de anul acesta la limba română de la Evaluarea Națională 2021 fac parte din noua programă.

Subiectele la limba română primite de elevi la Evaluare națională 2021

Emoții mari pentru absolvenții de clasa a VIII-a care marți dimineață au început examenul de Evaluare Națională 2021. Prima probă a fost cea la limba și literatura română, iar subiectele au fost unele destul de dificile. Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru a termina prima probă.

La Subiectul I la Evaluarea Națională 2021, candidații au primit două texte la prima vedere (un fragment aparținând autorului Sorin Titel și al doilea, un fragment preluat din Dilema Veche), pe baza cărora candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe. Autorul Sorin Titel a fost prezent și la examenul de anul trecut.

Peste 16 mii de elevi nu au ajuns la Evaluarea Națională din cauza corigențelor

La Subiectul II, elevii au primit cerința de a scrie un text narativ în care să povestească o situație neprevăzută din timpul unui joc cu prietenii în curtea școlii.

Subiectele de anul acesta de la Evaluarea Națională au fost formulate mult mai aproape de stilul testelor PISA. Generația care a urmat clasa VIII-a în acest an școlar numără 147.650 de copii, dar dintre aceștia, de la Evaluarea Națională 2021 vor lipsi 16.473 de elevi, care nu s-au înscris la examenul de capacitate, pentru că în cea mai mare parte sunt corigenți. Ministrul Educației a recunoscut că această situație este, în parte, o consecință a școlii online. Mai mult decât atât, elevii care susțin anul acesta Evaluarea Națională fac parte din prima generație care a trecut și prin clasa zero, având până acum 9 ani de studiu gimnazial.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu nu s-a sfiit să declare că tmerile sale sunt legate de absenteismul la Evaluarea Națională. ”Cele mai mari emoții le am cu privire la numărul celor care se vor prezenta efectiv în raport cu cei 131.177 de elevi înscriși. Cea mai mare parte, cu 26 de excepții, sunt promoția curentă. Este important să vedem câți dintre aceștia vor veni. Sper să fie un număr cât mai aproape de cei 131.177. Chiar dacă au mediile încheiate, există riscul să nu se prezinte. Atâta vreme cât au fost ținuți departe de școală o lungă perioadă de timp, cât au pierdut contactul cu școala, este un motiv de îngrijorare cu privire la dorința de a se prezenta, chiar dacă au situația încheiată”, a punctat ministrul educației.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...