Evaluare națională 2021. Cât de grele au fost, de fapt, subiectele în opinia profesorilor

Stan Filon, Mihai Roșoiu 22.06.2021, 14:54
Evaluare națională 2021. Cât de grele au fost, de fapt, subiectele în opinia profesorilor

A început examenul de Evaluare Națională 2021, iar absolvenții de clasa a VIII-a au susținut deja prima probă, cea la limba și literatura română. Dar cât de dificile au fost subiectele elaborate de experții de la Ministerul Educației? Se pare că au ținut cont de anul dificil prin care au trecut elevii.

Cât de grele au fost, de fapt, subiectele la română la Evaluarea Națională 2021

Subiectele la proba de limba și literatura română au fost publicate deja în presă, iar acum profesorii spun cât de dificile au fost, de fapt, anul acesta subiectele la prima probă de Evaluare Națională 2021. Potrivit acestora, subiectele au fost unele mai mult decât abordabile și se așteaptă să plouă cu note mari. Profesoara de Limba română Cristina Tunegaru spune că, de fapt, subiectele la limba și literatura română au fost mai ușoare decât la simulare, iar dascălul consideră că vor fi multe note mari.

”Partea de literatură nu a pus probleme, nu a avut secvenţe de descriere şi nu a fost dificil de înţeles. La fel şi textul al doilea, non-literar. La gramatică, iarăşi, n-au avut probleme. Poate că la exerciţiul 6a, acolo unde se cerea construirea unui enunţ în care aceasta să fie pronume, puteau greşi construind un enunţ în care aceasta să fie adjectiv pronominal. Dar, un elev care la clasă este de nota 8, ar trebui să rezolve acest exerciţiu cu mare uşurinţă. Şi poate şi la subiectul 7 de gramatică unde li se cerea să scrie formele greşite, acolo poate la fel, din neatenţie, să nu scrie cu doi de i să ştii, cu un singur I, arbitri. Nici exerciţiile de vocabular nu au fost complicate”, a exemplificat Cristina Tunegaru pentru adevărul.ro.

Cat de grele au fost, de fapt, subiectele la romana la Evaluarea Nationala 2021
Cat de grele au fost, de fapt, subiectele la romana la Evaluarea Nationala 2021

Subiecte mai ușoare decât la simulare

Profesoara de limba română spune că notele care se vor lua vor fi foarte mari şi vor urca media de admitere la liceu. ”Este cel mai uşor subiect posibil care putea fi dat. Mai uşor de atât nu ştiu ce s-ar fi putut da. Foarte uşor se vor lua note mari. Foarte mulţi elevi vor lua note de la 8-9 în sus”, a apreciat profesoara.

Cristina Tunegaru consideră că subiectele au fost mai ușoare decât la simulare,chiar dacă au ținut cont de testele PISA. ”Chiar şi pe subiectele acestea de tip PISA nivelul de dificultate poate fi puţin crescut. Şi eu cred că ar trebui să avem astfel de subiecte, adică să nu fie foarte facil să obţii o notă mare. Măcar de la nota 9 în sus să fie câteva subiecte de departajare. Se pot da, chiar şi pe subbiectele de tip PISA cerinţe care să necesite un lucru mai elaborat cu textul, care să-i determine pe copii să gândească, să caute mai mult răspunsurile în text. De data aceasta, răspunsurile au fost destul de evidente. O lectură superficială era suficientă, nu era nevoie de o lectură în profunzime şi cred că aici s-a greşit puţin în elaborarea subiectelor. Pentru că tocmai de la aici am plecat: de la dorinţa de a-i determina pe elevi să citească cu mare atenţie textele şi să le utilizeze corect. Şi nu cred că am reuşit acest lucru, prin subiectul de astăzi”, a conchis profesoara.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...