10:33
Cel care avea să devină un as al Intellingence-ului românesc s-a născut la începutul lui aprilie 1895, în comuna Grozăvești, județul Bacău. A absolvit Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași. În primii ani ai deceniului cinci din secolul trecut România se afla într-o postură de neinvidiat. Situația politică și militară era incertă și primejdioasă. Motiv necesar și suficient pentru înființarea unui sistem de informații eficient și loial, în stare să stopeze dezmembrarea teritorială a statului. Serviciul Special de Informații (SSI), cum se numea în acele timpuri, l-a avut la conducere, ca director general, pe Eugen Cristescu, el însuși un om controversat și învăluit în mister.Un ofițer de informații omniprezent și invizibil în același timp.
După absolvirea facultății, a lucrat vreme de 14 ani în Siguranța Generală a Statului, apoi alți 6 în conducerea Ministerului de Interne. Între 1920-1934, a deținut importante funcții succesive. A parcurs rapid treptele ierarhiei profesionale de la gradul de subșef de birou la cel de director general. De asemenea, Cristescu a fost membru al Comisiei Internaționale de Poliție ce se întrunea periodic la Haga și avea întinse legături, ba chiar relații prietenești, cu șefii serviciilor de siguranță din multe state europene.Toate acestea demonstrează că era bine apreciat, se bucura de multă încredere, iar profesionalismul său în materie de apărare a siguranței naționale era recunoscut. Cu toate că fusese schimbat din funcția de director general al Siguranței și numit în funcții de conducere în administrația Ministerului de Interne-rezultat al unor conspirații de culise în care s-au implicat Mihail Moruzov și Camarila Curții Regale, Cristescu a continuat să fie apreciat pentru professionalism.
„Eugen Cristescu a desfășurat o activitate lăudabilă, animat de dorința de a ridica serviciul la nivelul organelor moderne de informații. La acestea se adaugă patriotismul, umanismul, spiritul de echitate, intervențiile salutare în diverse litigii avute cu organele de spionaj germane, ale căror revendicări lezau autoritatea statului român”. (Consiliul Securității Statului, seria 1405, anul 1968).
Pe baza ordinului și indicațiilor lui Ion Antonescu se întocmește „Decretul lege pentru înființarea Serviciului Special de Informații”. Este publicat în Monitorul Oficial din septembrie 1940, în primele zile ale guvernării lui Ion Antonescu, ceea ce marchează importanța și urgența pe care acesta a pus-o în organizarea acestui Serviciu. Numirea lui Cristescu în funcția de director general al Serviciului Special de Informații s-a făcut prin Decretul nr. 157357 din 12 noiembrie 1940, semnat de generalul Ion Antonescu, șef al statului și președinte al Consiliului de Miniștri, promulgat după trei zile de Regele Mihai I prin Decretul nr. 3765.
Încă de pe vremea când activase în Siguranță, Eugen Cristescu era cunoscut ca un adversar convins al Gărzii de Fier, aflându-se pe lista neagră, întocmită de legionari încă din 3 aprilie 1936. El a reușit cu tenacitate să controleze problema legionară, furnizându-i lui Ion Antonescu toate informațiile de care avea nevoie pentru a-și asigura succesul. S-a întâmplat în confruntarea finală a rebeliunii legionare, din ianuarie 1941. Eticheta mișcarea extremistă drept „o vastă conspirație ce tindea la acapararea completă a puterii și instituirea statului totalitar legionar”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În cursul lunii decembrie 1940, SSI-ul a întocmit ample rapoarte despre acțiunile legionarilor. A reușit să asigure protecția oamenilor politici români, făcând față presiunii germane. A controlat, până la un punct, tratativele cu Aliații. Fiind de asemenea un adversar al mișcării comuniste, ce amenința siguranța statului, a știut să o anihileze cu înțelepciune.
În acest sens, NKVD-ul și Kominternul vedeau în Eugen Cristescu inamicul principal al comunismului în România. Aceste entități au concluzionat că „bolșevizarea României nu s-a putut efectua așa cum se voia mulțumită în mare parte cutezanței lui Eugen Cristescu, atât ca director al Siguranței în trecut, cât și ca șef al SSI-ului român actual”.
Istoricul și publicistul Mihai Pelin scria:
“Eugen Cristescu a fost coordonatorul unuia dintre cele mai eficiente servicii de informații care au acționat și s-au confruntat în anii celui de-al Doilea Război Mondial”, unul dintre oamenii care au imprimat meseriei lor un sens superior, ridicând-o deasupra meschinăriei politice și deasupra unui partizanat egoist”.
După o strălucită carieră, din ziua loviturii de stat începe perioada nefastă în viața lui Cristescu, însoțită de nesfârșite interogatorii, procese, întemnițări. La 23 august 1944, Cristescu a fost anunțat telefonic despre răsturnarea situației politice și împreună cu generalul Constantin Tobescu, șeful Serviciului Jandarmeriei al Inspectoratului General al Jandarmeriei, se refugiază în afara Bucureștiului, în comuna Bughea din județul Muscel, în așteptarea limpezirii evenimentelor. Aproape toată lumea era interesată să pună mâna pe „arhiva secretă”.
De problemă s-a interesat îndeaproape însuși regele Mihai prin generalul Niculescu și mareșalul Palatului, Octavian Ulea. Mai mult, generalul Sănătescu, șeful guvernului, a oferit un premiu de 10 milioane de lei pentru „găsirea documentelor lui Eugen Cristescu”.
La părăsirea Capitalei a luat cu el o serie de documente, care au fost recuperate parțial. Majoritatea dosarelor SSI fuseseră evacuate în 1944 în două locații. Una dintre acestea fusese Turnu-Severin, în niște vile pierdute prin vița-de-vie de pe un deal din apropierea orașului. După cum declara Cristescu, la 6 octombrie 1944, „tot acest material, via și toate lucrurile personale aflate acolo au fost devastate de ruși”.
La 1 septembrie 1944, Cristescu și-a înaintat raportul cu demisia din funcția de Director General al SSI. Generalul Constantin Sănătescu, președintele Consiliului de Miniștri, i-a acceptat-o, deși aceasta nu avea efect decât în urma unui decret regal.
Trei săptămâni mai tărziu era arestat, în urma divulgării locului în care se afla tocmai de către cei pe care îi menajase și îi protejase în timpul războiului în fața germanilor -Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Cristescu a fost anchetat de autoritățile române. La 12 octombrie același an, a fost preluat de sovietici, împreună cu generalii Constantin (Picky) Vasiliu, Constantin Pantazi, Constantin Tobescu, mareșalul Ion Antonescu și soția sa Maria, profesorii Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca. Toți au fost duși la Moscova, unde au rămas până la începutul lunii aprilie 1946.
Odată cu noul regim instalat s-au deschis nenumărate procese politice împotriva foștilor conducători și ale celor care îndepliniseră funcții importante în aparatul de stat în timpul regimului antonescian. Pentru Cristescu, seria proceselor a început imediat după apariția decretului regal prin care fusese destituit oficial din funcția de director general al SSI-ului. A doua acțiune, și cea mai importantă, în care Cristescu apare ca inculpat, a fost așa zisul proces al „marii trădări naționale”, ce s-a desfășurat între 6 și 17 mai 1946, în urma căruia Cristescu a fost condamnat la moarte pentru „crimă de război și dezastrul țării”. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viață, potrivit Decretului Regal cu nr.1746.
Deznodământul acestor procese politice s-a înscris în acele tipuri în care hotărârea era adoptată înainte de administrarea probelor și se desfășura în conformitate cu articolul 14 al Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 și care preciza că Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat Sovietic la arestarea și judecarea persoanelor acuzare de crime de război.
Ocupația sovietică și regimul comunist impuse României au împiedicat o dezbatere adevărată despre regimul autoritar al lui Carol al II-lea și regimul lui Antonescu, despre imperfecțiunile societății românești sau despre valorile acesteia. După ce a fost închis în penitenciarele de la Dumbrăveni, (Sibiu) și Aiud, Eugen Cristescu a murit la 12 iunie 1950 în penitenciarul Văcărești. În actul de autopsie încheiat la 14 iunie 1950 se menționează că „moartea lui Eugen Cristescu se datorează sclerozei cardiovasculare (artrită și coronarită cronice), iar cadavrul nu prezintă nici un semn de violență”. A fost autorul valorosului raport: “Organizarea și activitatea SSI”, care cuprindea 276 de pagini manuscris olograf, nedatat.
