Este oficial. S-a aflat cauza incendiului din secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa

Elena Avramescu 29.10.2021, 16:27
Este oficial. S-a aflat cauza incendiului din secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa

S-a aflat motivul din cauza căruia a izbucnit incendiul din secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, iar acest lucru este confirmat de avocatul Adrian Cuculis, fiind cel care a participat la audierile din dosar.

S-a aflat cauza incendiului din secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa

Detalii uluitoare au ieșit la iveală în cazul tragediei de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, după audierile principalilor martori în dosarul instrumentat de procurorii din Constanţa. Avocatul Adrian Cuculis a fost cel care a participat la audierile din dosar, explicând că declaraţiile martorilor, coroborate cu probele video, arată că incendiul ar fi pornit de la un neon.

Final de audieri importante la Constanța. Bombă la audierile de astăzi de la Constanța în cazul incendiului de la spital.

Cauza incendiului s-a aflat și fără expertiza INSEMEX și INEC. Din declarațile date de către managerul spitalului și coordonatorul de secție, coroborate cu probele video, din tavanul de pe secția ATI s-a topit și s-a desprins un neon ce s-a lovit de podea și a produs ulterior un incendiu.

La fel de șocante sunt și primele declarații ale medicilor și personalului medical, date acum 2 săptămâni, care spuneau că detectoarele de oxigen stăteau să fie scoase din priză fie nu funcționau și mai mult de atât la fel ca în cazul Piatra Neamț, se aprindeau LUMÂNĂRI pe secția ATI, a spus avocatul Cuculis.

Spital Constanta

Spitalul de Boli Infecţioase va fi reabilitat, cel mai probabil, în anul 2023

Primarul Vergil Chiţac a declarat, în cadrul unui interviu, că incendiul de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa a fost o tragedie imensă care a zguduit din temelii orașul Constanţa, și că reabilitarea acestuia se va face în anul 2023.

Tragedia asta a zguduit Constanţa. În mentalul colectiv, al nostru, al constănţenilor, spitalul acesta se chema Spitalul Vechi comparativ cu spitalul nou care era Spitalul Judeţean. Mai ales acum, după trei valuri de COVID, acum este al patrulea, nu cred că există constănţean care să nu fi avut pe cineva aproape şi să nu fi fost tratat aici.

În cele patru valuri de COVID, aici au fost trataţi 5.000 de pacienţi, iar rata de vindecare a fost de 96,94%. Pentru noi a fost un şoc tot ce s-a întâmplat, iar noi constănţenii suntem legaţi afectiv de spitalul acesta.

La zonele superioare erau pacienţii cu forme medii spre severe, evident că la Terapie Intensivă erau cei cu afecţiuni severe şi în momentul izbucnirii incendiului pacienţii au fost evacuaţi. Eu am ajuns la cinci minute după prima maşină de pompieri.

Ca să vă daţi seama de dăruirea corpului medical, o doamnă doctor din cadrul colectivului era aici internată cu o formă medie şi a uitat că are boala şi că e pacientă şi a ieşit şi a ajutat alături de toţi ceilalţi din personalul medical, a spus Vergil Chiţac, potrivit Antena 3.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...