Este oficial! Clujul va avea metrou. Emil Boc a anunțat când vor începe lucrările și care este termenul de execuție

Stan Filon 24.10.2020, 17:37
Este oficial! Clujul va avea metrou. Emil Boc a anunțat când vor începe lucrările și care este termenul de execuție

Emil Boc a anunțat că orașul Cluj-Napoca va avea metrou! Edilul a anunțat cât vor costa lucrprile și cât vor dura acestea pentru ca clujenii să se poată bucura de cea de-a doua linie de metrou din România!

Emil Boc a anunțat că orașul Cluj-Napoca va avea metrou

Primarul Emil Boc a anunţat că a fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru proiectul metroului care va lega oraşul de zona metropolitană și spune că pentru realizarea metroului clujean se va apela şi la fonduri europene din exerciţiul financiar 2021-2027.

Edilul a anunţat că studiul de prefezabilitate a fost finalizat, iar experţii au estimat că magistrala de 14,4 kilometri va costa aproape un miliard de euro, iar durata de execuţie ar fi de nu mai puțin de 11 ani. Într-o primă fază, metroul va străbate o parte a oraşului şi va asigura o legătură cu cea mai mare comună din ţară, Floreşti, localitate având o populaţie estimată de circa 70.000-80.000 de locuitori. Ulterior, linia va fi extinsă şi spre alte localităţi din zona metropolitană Cluj.

Cluj-Napoca va avea metrou
Cluj-Napoca va avea metrou

Va fi construită o linie de 14,4 kilometri, iar termenul este de 11 ani

”Studiul de prefezabilitate pentru metrou e gata, va urma să fie aprobat şi de comuna Floreşti şi înaintat Guvernului. Dezvoltarea zonei metropolitane este foarte importantă din punct de vedere al metroului şi trenului metropolitan. Sunt 70.000 de maşini pe ruta Floreşti-Cluj în 24 de ore. Metroul va avea o lungime de 14,4 km, 14 staţii, iar costurile sunt de 986 de milioane de euro. Durata de implementare va fi de aproape 11 ani”, spune Emil Boc.

Spre comparaţie, în Bucureşti lucrările la Magistrala 5 Râul Doamnei – Eroilor au costat 3,2 miliarde de lei, însă e vorba de o lungime de numai 7 kilometri, mai puţin de jumătate decât va avea metroul din Cluj.

Preţul plătit pe kilometru de metrou în Cluj ar urma să fie cu 15%-20% mai mic. În prezent, Bucureştiul este singurul oraş din România care are metrou, iar singura linie de metrou realizată după Revoluţie în România este M5 Râul Doamnei – Eroilor, iar lucrările au durat nu mai puțin de 9 ani de zile.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...