Ajuns la putere, satrapul Stalin și-a scuturat temuta mustață cu un enunț care avea să rămână tatuat în memoria unei generații: “Viața a devenit mai bună, viața a devenit mai veselă”. Ferentari. Un cartier gri într-o perioadă gri. În comunism, mahalaua avea dramele ei, colțurile de stradă erau la fel de nesigucore, lipseau mumiile cu dansul lugubru al sevrajului dintre două doze, însă infracționalitatea era la cote alarmante. „Înainte nu erau atâtea nenorociri”. Graiul melancolicilor de sub mustața lui Stalin este frânt, crimele, violurile, tâlhăriile nemediatizate reprezintă realitatea crudă a bordurilor din Bucureștii anilor din spatele draperiei socialismului. Comisarul Constantin Marinescu – „Vijelie”- prezintă, într-un nou episod pentru Impact.ro, câteva cazuri zguduitoare de crime, violuri, tâlhării care au avut loc înainte de 1989 în cel mai temut cartier al Capitalei. „Violul de la Vaslui” sau „ororile lui Dincă” sunt, astăzi, subiecte de presă cu sute de puncte de rating, fără lumina reflectoarelor și condeiul jurnaliștilor, înainte de 1989, aceste nenorociri rămâneau ascunse în dosarele îngălbenite ale Miliției, iar făptașii se păstrau în anonimatul închisorilor, nu subiectele rolelor de film. Decretele lui Ceaușescu scurtau, de multe ori, pedeapsa infractorilor. „Grațierea unui hoț înseamnă pierzania unui om cumsecade”.
O să vă rog să vorbim despre activitatea infracțională din anii comunismului. Din 1981 ați fost repartizat la Secția 18, actuala 19, în zona Ferentari, Rahova, Jilava, Măgurele, Bragadiru, o arie cu un peisaj pestriț…
O să avem ceva de vorbit și trebuie să răscolesc adânc dosarele (n.r. face un semn cu degetul spre cap).
Cum? Multă lume spune că înainte de 1989 viața era mai sigură, acest enunț este, deja, un folclor!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Era mai sigură pentru că nu existau știri, mediatizare, însă nenorocirile erau acolo, în stradă, în fiecare moment, în fiecare zi.
Când românii se pregăteau de finala de la Sevilla, sirenele Miliției spărgeau întunericul orașului
Îmi puteți povesti un caz care a rămas sprijinit în amintirea dumneavoastră?
Sunt multe, cum am mai spus, ne trebuie o carte. O să încep cu o crimă din 1986, chiar în ziua în care Steaua a jucat la Sevilla, finala cu Barcelona, că nu pot să uit. Un cojocar de meserie, de-ăsta care făcea cojoace din blană de oaie, model „Alain Delon” cum se spunea. Stătea pe lângă Biserica Bărbătescu Vechi (n.r. Sectorul 5) . Au intrat peste el noaptea, au furat tot ce au putut, l-au legat pe moș, l-au bătut de nu-l mai recunoșteau nici cunoscuții, l-au strangulat. Au luat tot, aparat de radio, casetofon, cojoace. 15 inși au făcut fapta.
Cum ați ajuns la ei?
Sună, într-o zi, la secție, un informator de-ai mei care stătea în Ferentari și mă cheamă la el. M-am dus într-un bloc, la etajul 4, când am intrat în casă, ăsta era mort de beat. Mi-a cerut bani, pe vremea aia informatorii se plăteau, în funcție de informația pe care o dădeau, primeau banii, am dat și câte 5000 de lei. Mi-a spus că a venit unul la el cu un casetofon și i-a cerut 10 lei în schimbul aparatului. „M-am luat la băutură cu el și mi-a zis că l-a mierlit pe unu’, un cojocar, că l-au tocat și au luat tot„. Noaptea au făcut, ziua povesteau. Am mers la secție, apoi la cojocar acasă, l-am găsit mort. L-am luat pe Păun Ovidiu, un mare procuror criminalist și am mers la presupusul făptaș. Am spart ușa, am găsit două cojoace, un cartuș de țigări și l-am dus la secție. L-am întrebat de complici și l-am pus să scrie. Nu se mai oprea, 15 inși. Tineri, între 17 și 25 de ani, vreo trei minori. Noi eram 20 de milițieni în toată secția, cum să-i strângem pe ăștia? I-am prins pe toți în ziua aia. Le-am luat declarații, însă începea meciul, trebuia să vedem și noi finala.
Bătrânele ucise și violate în Ferentari, fata batjocorită de 30 de bărbați
Tâlhăriile erau cele mai răspândite în acea perioadă în care nu prea se găseau de niciunele?
Și violuri și spargeri, furturi. Tot înainte de Revoluție, în zona mea, am avut un dublu asasinat, bătrâne de vreo 70 de ani, care stăteau la coadă la lapte, de noaptea, să apuce două sticle amărâte de lapte. Lângă blocul mare din Zețari era un părculeț, acolo le-am găsit pe amândouă omorâte, bătute, dezbrăcate și fiecare avea câte o sticlă de lapte înfiptă în vagin. Făptașul era un nemernic, o piticanie pe care o mai arestasem, toată viața lui a spart chioșcuri de ziare de unde fura țigările, stătea pe Iacob Andrei (n.r. stradă din cartierul Ferentari). Și nenorocitul a venit la locul crimelor, unde era zona înconjurată, procurori, IML, criminaliști. M-a și salutat: „Bună ziua, nea Marinescule”. Nici nu l-am băgat în seamă. Totuși, am văzut că dă târcoale și mi-am zis că e cam suspect. I-am spus unui coleg să mergem la el acasă. Era dimineață, imediat după ora 7, am dat un picior la ușă, am intrat, un pat amărât, sticle pe jos, ăsta nicăieri. Un vecin ne-a spus că are o gagică la curte, la câteva străzi. Am luat câinele de urmă și am ajuns la curte, poarta încuiată, ușa încuiată, un geam deschis. Hai pe geam! Și văd cu ce era îmbrăcat când a trecut pe lângă mine, o pereche de pantaloni jegoși. Când m-am uitat mai bine la ei, aveau și o urmă de sânge. Mi-am dat seama că el e autorul. Mai trebuia găsit. Și am luat-o din cârciumă în cârciumă. L-am prins la băutură. La expertiză a ieșit întreg la cap, a recunoscut că le-a violat și le-a furat trei lei și 50 de bani, bani din care bea în cârciumă când l-am prins noi. Peste ani mi-a scris din pușcărie, că știe despre multe tâlhării, Manciu era numele lui. Domnule, eu am avut o slăbiciune. Am văzut multe crime, multe nenorociri, hoți, interlopi, traficanți, nu prea mă impresionau, însă nimic nu se compară cu drama bătrânilor. Îți venea să plângi când venea câte o bătrână de 70 de ani la secție și îți spunea că i s-a furat butelia.
Mi-ați povestit de o fată violată de 30 de bărbați…
Într-o zi vine o femeie la secție să anunțe că la Sebastian (n.r. strada Sebastian din Sectorul 5), unde e blocul ăla mare pe colț, este o tânără, în jur de 30 de ani, bolnavă psihic. Se află în ghena de la parter, căzută, plină de sânge. Chemăm salvarea și ne deplasăm la locul indicat, vorbea incoerent, doamna doctor de pe salvare a reușit să se înțeleagă cu ea: „Tovarășe locotenent, spune că a fost violată, noi o ducem la spital, la Urgență”. M-am urcat și eu în salvare și am stat de vorbă cu victima, să o întreb de vreun nume. Nu știa, însă îmi dă o poreclă, unul care stătea în bloc la ea. M-am dus la adminstrator, era deja noapte și mi-a arătat unde locuiește ăsta cu porecla. Am spart ușa fără mandat, am intrat peste el, l-am luat, era îmbrăcat cum fusese la faptă, avea urme de sânge pe el. Bun băiat, hai! L-am dus la secție, i-am pus o găleată de apă în cap, să se trezească. Și hai să discutăm. Zi, tată, care e povestea. Să bem o cafea. I-am dat o cafea, bună, tare (n.r. râde) și a început să vorbească. „Câți ați fost?”. „30!” 30 de inși! I-a zis pe toți.
Din nou povestea cu lipsa infrastructurii…
Exact, însă ne-am descurcat. S-a făcut 4 dimineața și l-am sunat pe șef acasă. A venit în 20 de minute, am făcut echipe să mergem să-i luăm pe ăștia. „Ce mașini aveam?” Rahat! O Dacie 1300, o păstram la grupa operativă pentru cazuri, să faci cercetările, două ARO, un microbuz amărât și o dubă de transport arestații la Jilava. Și mai aveam un laborator criminalistic, o Dacie break. Asta pentru tot, Rahova, Ferentari, aveam și Jilava, Bragadiru, Măgurele, o singură secție. O echipă de șase inși făcea cinci sau șase adrese, adunau tot, o echipă de la judiciar, în dubă. Și am chemat șoferii de acasă. Am plecat și până dimineața la 7 i-am adunat pe toți. Am sunat procurorul șef, un băiat extraordinar, Ion Mihai Alexandru și ne-a trimis cinci procurori. Să mai spună cineva că pe timpul lui Ceaușescu lumea era liniștită.
Persoane publice au fost implicate, păgubite în vreo anchetă pe care dumneavoastră ați instrumentat-o înainte de 1989?
Lui Vadim Tudor i s-a spart casa înainte de Revoluție. Gheorghe Zamfir, la fel, casă spartă, am recuperat tot, Arhiepiscopul Dunării de Jos, am uitat cum se numea, reședința Ambasadorului Thailandei. Și totul de un singur hoț.
Cum așa, ăsta avea ponturi?
L-am prins după doi ani, a plecat cu vreo 250 de fapte, nu a recunoscut nici măcar una. Mereu a acționat singur, în Cotroceni, însă a spart și prin sectorul 2. La fiecare spargere mergea cu o mașină furată, fura mașini, Dacia, l-am urmărit de câteva ori, am tras cu pistolul, s-a dus dracu’. L-au prins cei de la furturi auto, pe Panduri, a ieșit din mașină și unui milițian i-a înfipt o șurubelniță în gât, cu greu a reușit să scape cu viață. De fiecare dată când mergeam peste el acasă, să-l prindem, stătea într-o vilă pe șoseaua Panduri, avea pod, urca și fugea pe case, prin copaci și se făcea nevăzut. După ce l-am prins am mers să facem percheziție. Am stat la percheziție 36 de ore, avea boală pe bijuterii, aparatură. Vila cu vreo 5, 6 camere. Nu găseam nimic. Într-un zid de gips carton erau băgate toate. 12 kilograme în bijuterii, zeci de mii de lei. La procesul verbal s-a scris 20 de ore, trebuia să descrii fiecare bijuterie. Spataru se numește, a luat 25 de ani, i-a mai luat decretul lui Ceaușescu din ei, ăla mare, a evadat din pușcărie, a fost prins după mult timp, nu știu dacă mai e în viață, e mort sau e la pușcărie din nou.
Domnule comisar, vă mulțumim pentru tot!
Și eu vă mulțumesc!
