Elicopter surprins de camera de bord a unei mașini cum se dezintegrează în aer, apoi se prăbușește pe autostradă VIDEO
Un elicopter privat s-a prăbușit, marți, pe o autostradă din statul american Louisiana. Pilotul a murit, fiind, de altfel, singura persoană aflată la bordul aeronavei de mici dimensiuni. Momentul în care aparatul de zbor s-a dezintegrat în aer, apoi s-a prăbușit pe șosea a fost filmat de șoferii care treceau prin zonă în acele momente.
Un elicopter se prăbușește pe autostradă într-un videoclip înfiorător
Un accident aviatic a închis o parte din autostrada US 51, a anunțat poliția de stat din Louisiana, marți după-amiază, traficul fiind blocat pe o porțiune de mai mulți kilometri. Oficialii Administrației Federale a Aviației (FAA) au confirmat că un elicopter Bell 407 s-a prăbușit lângă Lacul Pontchartrain din LaPlace în jurul orei 12:35, marți. Modelul respectiv de elicopter poate găzdui un pilot și până la șase pasageri, potrivit specialiștilor.
Pilotul nu a avut șanse de supraviețuire
Pilotul a murit în accidentul aviatic de pe podul Bonnet Carre Spillway, marți după-amiază, iar imaginile au început să circule în mediul online. Acesta a fost identificat drept Joshua Hawley din St. Charles, iar accidentul a avut loc în jurul orei 12:30 pe I-10, pe 14 decembrie. Hawley a lucrat ca pilot, instructor de zbor și a fost manager de flotă și tehnologie pentru Five-S Group, o companie de construcții din Baton Rouge. Era singura persoană de la bord și era tată a trei copii, toți cu vârsta sub 8 ani, scrie Newsweek.
Care ar putea fi cauza accidentului
Un elicopter s-a prăbușit pe I-10, pe podul Bonnet Carré Spillway din Louisiana, marți după-amiază, ucigând pilotul de la bord. Șoferii care treceau prin zonă au asistat cu groază la momentul când aparatul de zbor se prăbușește pe autostradă și ia foc. Elicopterul, care era un Bell 407, conform WVUE, era proprietate privată și s-ar putea să se fi prăbușit din cauza ceții, a raportat WDSU.
Poliția de stat din Louisiana a confirmat că pilotul unui elicopter care s-a prăbușit pe I-10, de la Bonnet Carre Spillway, marți după-amiază, a murit în urma accidentului. Pilotul era singurul ocupant de la bord, potrivit FAA. Evenimentul aviatic a fost raportat chiar înainte de ora 12:35, marți, 14 decembrie 2021. Accidentul a întrerupt curentul pentru aproximativ 20.000 de locuitori din Kenner și Metarie, timp de aproximativ două ore.
Imaginile surprinse la fața locului sunt șocante
Pilotul care a murit în accidentul de elicopter de marți pe Interstate 10 a fost identificat drept Joshua Hawley, potrivit WDSU.
FAA și NTSB investighează prăbușirea unui elicopter Bell 407 în apropiere de LaPlace, Louisiana. FAA a emis următoarea declarație:
„Un elicopter Bell 407 s-a prăbușit în apropierea lacului Pontchartrain din LaPlace, La, astăzi în jurul orei 12:35, ora locală. La bord era doar pilotul. FAA și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor vor investiga accidentul”.
Din imaginile postate pe rețelele de socializare se vede cum elicopterul s-a dezintegrat în aer, elicea principală desprinzându-se de aparat, apoi s-a prăbușit de asfalt. Din păcate, pilotul nu a avut nicio șansă, acesta fiind singura victimă. Șoferii au scăpat cu viață, dar au rămas cu traume din cauza celor văzute.
Traficul a fost oprit în zonă
KHOU 11 a raportat că pilotul se îndrepta spre Aeroportul Lakefront pentru a prelua pasageri. Traficul spre est a fost oprit timp de câteva ore, iar curent electric nu au avut câteva mii de suflete din zona Kenner și Metairie.
Imaginile ulterioare încărcate pe pagina de Youtube – WWLTV – arată mașini care circulă pe partea opusă a podului Bonnet Carre Spillway. Fumul și focul pot fi văzute de cealaltă parte, în timp ce mașinile și camioanele trec încet pe lângă epava elicopterului.