O familie din Anglia s-a trezit cu Tom Cruise în grădină. Actorul din Misiune Imposibilă tocmai aterizase acolo cu elicopterul

Iancu Andreea, Ozana Mazilu 26.08.2021, 10:09
O familie din Anglia s-a trezit cu Tom Cruise în grădină. Actorul din Misiune Imposibilă tocmai aterizase acolo cu elicopterul

Se spune că viața bate filmul, însă nimeni nu se aștepta ca un personaj dintr-un film celebru să aterizeze pe nepusă masă chiar în propria curte a unor oameni obișnuiți. O familie din Anglia a rămas surprinsă să îl vadă pe Tom Cruise, actorul din seria Misiune Imposibilă, în grădină, după ce acesta aterizase cu elicopterul. Vedeta de la Hollywood i-a lăsat pe toți cu gura căscată după o astfel de apariție.

Cum s-a trezit o familie din Anglia cu Tom Cruise în grădină. Actorul aterizase cu elicopterul dintr-un motiv nebănuit

Surprizele pot apărea de oriunde, iar o familie din Anglia cunoaște perfect această situație după ce s-a trezit cu Tom Cruise, celebrul actor de la Hollywood, în propria grădină. Acesta i-a surprins pe locuitorii din comitatul Warwickshire, după ce a aterizat cu elicopterul chiar în curtea oamenilor. Gazda a dezvăluit că vizita celebrității a fost complet neașteptată însă primită cu bucurie în special de către copiii familiei. Totul ar fi pornit de la faptul că actorul se află în Europa pentru a filma o nouă producție din seria Misiune Imposibilă.

Câteva scene din filmul cu numărul șapte s-au desfășurat în Anglia, motiv pentru care Tom Cruise se afla în regiune. Din păcate, pentru că aeroportul din Coventy, acolo unde ar fi trebuit inițial să aterizeze elicopterul, era închis, vedeta și echipa sa au decis să găsească un alt spațiu pentru a coborî aparatul de zbor. Astfel, familia Webb s-a trezit cu vedeta în propria curte. Spre marea bucurie a copiilor, actorul de 59 de ani a oferit drept răsplată gazdelor sale o sesiune de fotografii.

Eram în grădină, era o zi frumoasă, copiii se jucau pe teren. Unul dintre ei m-a avertizat că au venit doi oameni. Am ieşit să le vorbesc şi m-au întrebat dacă pot folosi pajiştea pentru ca un elicopter să poată ateriza, pentru că un VIP voia să ajungă pe aeroportul din Coventy dar acesta era închis şi vedeta era în întârziere (…). Nu mă aşteptam la cineva atât de celebru, a povestit Alison Webb pentru BBC.

Starul din “Vanilla Sky” obișnuiește să își piloteze singur elicopterele

Pentru că se afla în întârziere, Tom Cruise a părăsit locația cu o mașină închiriată, însă nu înainte de a le răsplăti membrilor familiei primirea călduroasă. Astfel, pilotul elicopterului cu care starul american aterizase în curtea casei i-a plimbat pe micuți timp de un sfert de oră. Potrivit BBC, Tom Cruise şi actriţa Hayley Atwell se află în prezent la filmări în centrul comercial Grand Central din Birmingham, care a fost închis parţial publicului, continuând ulterior producția la Studiourile Warner Bros din Leavesden, Hertfordshire.

Pe de altă parte, Tom Cruise este celebru pentru pasiunea sa față de aviație, actorul pilotând adesea propriile sale elicoptere. Chiar în urmă cu un an de zile, starul de la Hollywood a surprins câțiva jucători de golf după ce a aterizat elicopterul pe terenul lor din Londra. Atunci, Cruise a ales să ia prânzul la un restaurant din apropiere, motiv pentru care a apelat la o călătorie cu aparatul său de zbor.

Urmăriți Impact.ro și pe