Tanczos Barna anunță că sprijinul pentru producătorii de cartofi ar putea fi majorat la 800 de euro/ha
Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat într-o conferință de presă că autoritățile analizează majorarea sprijinului acordat producătorilor de cartofi, de la 200 de euro pe hectar la 800 de euro pe hectar, în contextul deficitului semnificativ de balanță comercială în acest sector.
El a precizat că toate actele normative aflate pe circuitul de aprobare au fost adoptate în ședința de Guvern, cu excepția hotărârii privind sprijinirea cultivatorilor de cartofi. În acest caz, a fost propusă creșterea subvenției, pe motiv că nivelul actual reprezintă doar o mică parte din costurile necesare înființării unui hectar de cultură.
Citește și: Eugen Tomac: Nu e niciun motiv să nu cer votul de încredere Parlamentului
Ministrul a comparat situația cu alte sectoare agricole, arătând că unele culturi beneficiază de sprijin mai consistent raportat procentual, în timp ce la cartofi dezechilibrul comercial rămâne ridicat.
„În ceea ce privește actele normative propuse, am aprobat în Guvern toate actele normative care erau pe circuit, cu excepția Hotărârii de Guvern pentru sprijinirea producătorilor de cartofi. În ceea ce privește această formă de sprijin, am propus majorarea sprijinului de la 200 de euro la 800 de euro, având în vedere că această majorare ar reprezenta în continuare un procent foarte mic din totalul cheltuielilor care sunt necesare pentru înființarea unui hectar de cultură de cartofi în România. În comparație cu celelalte forme de sprijin, este mult sub sprijinul pentru alte culturi, cum ar fi de exemplu usturoiul. Acolo, procentual, sprijinul este dublu. La cartof, în continuare deficitul de balanță comercială este uriaș”, a afirmat Tanczos Barna.
Acesta a explicat că producătorii de cartofi au fost afectați anul trecut de supraproducția din Germania și Polonia, care a generat presiune pe piața românească prin exporturi la costuri foarte reduse, influențate în principal de transport.
„Anul trecut, producătorii de cartofi s-au confruntat cu o problemă uriașă – supraproducția din Germania și Polonia a generat transporturi imediate de cartofi care, practic, plecau doar cu costurile de transport din Germania, doar să scape fermierii din alte țări de supraproducție. Au exercitat o presiune uriașă pe piața din România, motiv pentru care încă de atunci am avut o discuție cu domnul ministru Barbu (fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu n.r), pentru că la vremea respectivă dânsul conducea ministerul, și agreasem că este nevoie și în cazul producătorilor de cartofi de o finanțare, de un sprijin mai consistent. Din păcate, Hotărârea nici în ziua de astăzi nu a trecut de Guvern. Este practic o așteptare continuă”, a susținut ministrul interimar.
El a mai precizat că suma totală de 800 de euro ar urma să fie achitată în două tranșe, conform ultimei variante transmise către Ministerul Finanțelor și Guvern, respectiv 300 de euro în 2026 și 500 de euro în 2027.
„Am făcut două variante noi: să plătim cei 800 de euro în două tranșe. Ultima variantă trimisă la Ministerul Finanțelor și la Guvern, la domnul prim ministru, este cu varianta de 300 de euro plătibili în 2026 și 500 de euro în 2027. Sper să găsim înțelegere și la colegii din Guvern. Este nevoie urgentă de acest sprijin și nu cred că un sector atât de important ca producția de cartofi trebuie să fie văduvit de sprijin din partea Guvernului într-o perioadă dificilă pentru dânșii”, a transmis acesta.
În același context, ministrul a făcut referire și la sectorul sfeclei de zahăr, subliniind că producătorii nu beneficiază de un sprijin similar, deși menținerea producției interne este considerată importantă pentru industria alimentară națională.
„La producătorii de sfeclă de exemplu nu am mai avut posibilitatea să venim cu o astfel de formă de sprijin, dar și acolo interesul României este să aibă producție autohtonă și să aibă materie primă pentru fabricile din țară, nu să aducem zahăr din afara țării, din UE sau din Ucraina. Nu cred că este un interes legitim și un interes corect pentru România”, a transmis el.