Elevii doresc eliminarea tezelor. Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației măsuri urgente

Ana Anitoiu 30.03.2022, 13:33
Elevii doresc eliminarea tezelor. Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației măsuri urgente

Elevii din România vor eliminarea tezelor și înlocuirea lor cu un alt tip de evaluare, ce ar fi mai relevant și ar pune accent pe însușirea unor competențe importante. Peste 10.000 de tineri de la nivel național au răspuns la un chestionar ce a fost realizat de Consiliul Național al Elevilor pe această temă. CNE cere Ministerului Educației aprobarea modificării dorite de cei din băncile școlilor din țară.

Ce vor elevii din România în loc de teze

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a transmis că a lansat acest chestionar în contextul în care au fost anunțate de-a lungul timpului modificări referitoare la structura anului școlar. Aceste schimbări ar aduce o altă perspectivă asupra modului de desfășurare a orelor de curs și asupra sistemului de evaluare.

Potrivit Consiliului Național al Elevilor, 70% dintre cei peste 10.000 de elevi care au răspuns la chestionar ar fi de acord ca în loc de teze să fie introduse mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback din partea profesorilor.

„Astfel încât această formă de evaluare de etapă să reprezinte cu adevărat o oportunitate pentru elevi de a își analiza progresul și de a stabili, alături de profesori, pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a își acoperi lacunele din învățare”, a transmis Consiliului Național al Elevilor.

Elevii doresc eliminarea tezelor
Elevii vor o alta modalitate de evaluare

O altă schimbare majoră în modul de evaluare, cerută de elevi

De asemenea, cei mai mulți dintre elevii care au răspuns la chestionar s-au declarat de acord să fie introdusă o evaluare unitară, cu subiect unic la nivel național, la începutul și finalul anului școlar. Scopul acesteia ar fi să se facă o „radiografie clară” a evoluției pe care o au elevii.

„Suntem cu toții conștienți că evaluarea din România și-a pierdut relevanța, fără să pună accent pe necesitatea însușirii unor competențe-cheie atât de necesare în rândul absolvenților. Reforma în evaluare nu mai suportă amânare!

Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să respecte voința elevilor și să implementeze modificări de substanță în sistemul de evaluare, astfel încât acesta să devină unul obiectiv și, mai ales, calitativ”, a mai transmis CNE.

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației dezbate miercuri propunerea de structură a anului școlar 2022-2023. În loc de semestre sau trimestre, elevii din România ar putea avea un an școlar structurat în cinci module de învățare. Această structură ar fi nouă în țară. Nu a mai fost folosită niciodată în sistemul de educație românesc.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...