În Bucovina de Nord, Elena Nandriș e o figură pe care e imposibil să n-o cunoști. Nu doar prin prisma faptului că e strănepoata Aniței Nandriș-Cudla, țăranca româncă trecută prin calvarul Gulagului Sovietic, tulburătoare experiență concentraționară redată apoi în volumul ”20 de ani în Siberia”, tradus în mai multe limbi de circulație internațională.
Elena Nandriș, 61 ani, a fost directoare de grădiniță și a Casei de Cultură, profesoară de muzică și dirijoare de cor, primar. O voce care a coagulat comunitatea românească din zona Cernăuțiului. Mai precis în comuna Mahala, la circa 10 km de orașul în care s-a școlit Eminescu. Astăzi, tot în Mahala, este șeful Direcției de Cultură, Sport și Relații Internaționale peste întreaga întindere a patru sate, unde trăiesc circa 11.000 de suflete, dintre care 7.000 sunt români, iar restul ucraineni.
Teroarea războiului din țara vecină și-a întins și aici tentaculele, chiar dacă tancurile, bombele și rachetele rușilor n-au ajuns încă în zonă. În primele zile ale conflictului au existat explozii la Ivano-Frankivsk, la circa 100 km depărtare, dar amenințarea Moscovei e vie și iminentă.
”Avem două școli românești în localitate, unde primim aproape 120 de refugiați care fug de prăpădul din sud și din est, de la Herson, Harkov, Odessa sau Kiev. Sunt mulți care stau o zi-două, apoi pleacă mai departe, în special spre Polonia. Dar există și familii care n-au unde să se ducă. Nici nu-ți vine să te uiți în ochii acestor oameni. Atâta suferință! Ne-am mobilizat să-i sprijinim cu hrană, pături, saltele, medicamente. E bine că încă avem căldură și electricitate”, povestește Elena Nandriș tabloul tragediei din nordul Bucovinei.
Ea spune că puțini localnici au plecat din Mahala: ”Este satul nostru. Sunt pământurile noastre. Aici ne-am născut. Nimeni nu vrea să-și abandoneze trecutul, prezentul. Noi, aici, n-am uitat tragedia din 1940-1941, când rușii ne-au mai distrus. Mama are 85 de ani, a trăit la o vârstă fragedă nenorocirea din Al Doilea Război Mondial și cunoaștem în familie de la A la Z ce s-a întâmplat și cât am pătimit. Acum mă străduiesc să nu-i spun mare lucru, ca să n-o panichez”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Mulți băieți și-au trecut doar rudele înspre România și s-au întors acasă. În fiecare noapte sunt organizate echipe de pază de către bărbații din localitate. Stau câte 10-15 oameni la fiecare intrare, să nu pătrundă infractori sau agitatori. Unii au arme de vânătoare, alții dețin arme clasice, colaborează cu Miliția dacă apar pericole”, mai relatează Elena Nandriș.
Unul dintre fiii săi a ales să rămână în Mahala cu soția și copiii, în timp ce al doilea băiat e stabilit de peste 20 de ani în vestul Germaniei, unde lucrează în construcții. Îi cheamă să se mute imediat acolo, dar n-a avut până acum sorți de izbândă dinspre Ucraina. ”Nu pot să-mi las casa, pe mama, istoria. În prima zi de război mi-a fost tare frică, dar ne-am mai liniștit puțin în partea asta de țară. Și nici nu doresc să-mi arăt teama, să nu-i sperii pe nepoți. Poate dă bunul Dumnezeu și nu ajunge rusul aici, să nu pângărească Bucovina noastră minunată!”, mărturisește Elena Nandriș.
”Pe timp de pace, eram mâhniți pe conducerea țării, pe președinte, pe legile care ne îngrădeau limba, dar acum am lăsat totul deoparte, fiindcă va fi o tragedie de nedescris dacă se instalează rusul. Toți suntem împotriva agresorului, pentru că știm ce-i poate pielea. Nu ne-a ajuns 70 de ani? O luăm de la capăt? Poate ne împăcam mai ușor cu ideea dacă lua doar Donbasul, dar ce i-a trebuit rusului să se bage la Herson, la Kiev, la Harkov? În doar câteva zile, Zelenski a reușit să schimbe mințile tuturor. Un glob întreg a descoperit un bărbat brav. Avem acum o părere excepțională despre el. Știu bărbați care s-au întors din străinătate ca să lupte pentru Ucraina, motivați de atitudinea președintelui”, a încheiat Elena Nandriș.
