EXCLUSIV

Elena Merișoreanu face afirmații dure despre divorțul soților Maxer. De ce s-au despărțit Dinu și Deea, de fapt. Exclusiv

Simona Ecovoiu 06.04.2023, 17:44
Elena Merișoreanu face afirmații dure despre divorțul soților Maxer. De ce s-au despărțit Dinu și Deea, de fapt. Exclusiv

Elena Merișoreanu (75 de ani) ne-a împărtășit, în exclusivitate pentru Impact.ro, marea veste că, în curând, va fi străbunică, întreaga familie urmând a se reuni de Paște pentru a sărbători emoționantul eveniment. Artista ne-a mai dat însă și alte vești bune. La patru luni de la operația la genunchi, ea revine pe scenă, având spectacole și peste graniță. Iar referitor la recentul divorț, anunțat de Deea și de Dinu Maxer, bunii ei prieteni, Elena Merișoreanu face afirmații dure.

Nepoata ei, Beatrice, este însărcinată în șase luni

Elena Merișoreanu este tare fericită că, peste trei luni, va fi pentru prima oară străbunică.

Am o bucurie imensă, o să fiu străbunică! Nepoata mea, Beatrice, este gravidă în aproape șase luni și o să aibă un băiețel. Beatrice locuiește în România, dar e cetățean american. I-am zis să stea cu copilul, pe aici, prin România, și să nu mai umble atât prin lume. De Paște ne vom strânge cu toții la fiica mea, în București, ca să sărbătorim și vestea cea mare. Aveam invitații să cânt de Paște, dar nu mă duc. Familia e mult mai importantă, nu știi ce se poate întâmpla, mâine, măcar să fim împreună în aceste zile sfinte din calendar”, spune Elena Merișoreanu.

Elena Merișoreanu face afirmații dure despre divorțul Maxerilor. De ce s-au despărțit Dinu și Deea, de fapt. Exclusiv
Elena Merișoreanu, alături de nepoata sa, Beatrice.

Elena Merișoreanu revine pe scenă după Paște, la patru luni de la operația la genunchi

Solista le dă fanilor și o altă veste bună. După Sărbătorile Pascale, ea revine în forță pe scenă în spectacole, dar și la evenimentele private.

După Paște, am concerte și în străinătate, voi pleca în Italia, la un festival, apoi în Anglia. În diaspora nu știu dacă suntem plătiți mai bine, căci organizatorii au cheltuieli mari, plătesc cazările, la hoteluri bune, dar și biletele de avion. Pentru mine este însă bucuria că oamenii ne așteaptă, cu dor de țară. Acolo cântăm doar pentru români. După pandemie, onorariile artiștilor nu au scăzut, depinde cum își negociază fiecare, dar au evenimente, la greu, cu toții”, ne-a mai spus ea, pentru Impact.ro.

Cum a reușit să slăbească aproape șase kilograme, la sfatul medicului

Elena Merișoreanu a fost nevoită să mai slăbească, după operația la genunchi, așa că a luat măsuri drastice.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Doctorul m-a sfătuit să mai slăbesc vreo 15 kilograme, eu am dat deja jos cam 5 kilograme și jumătate. E bine pentru organism. Am mai redus dulciurile. Eu sunt ardeleancă, fac plăcinte și clătite. Poți să te abții? Nu poți. Cu greu. În spectacole, nu voi mai purta tocuri înalte, e totuși vorba despre o operație de protezare la genunchi, și nu sunt nici vreo slăbuță”, ne-a mai declarat artista de muzică populară.

Ce spune despre divorțul Maxerilor: „Să nu se plângă, alții n-au ce pune pe masă!”

Familistă convinsă, pe Elena Merișoreanu a întristat-o enorm recenta veste că Deea și Dinu Maxer au pus capăt căsniciei, după o poveste de dragoste de peste 18 ani.

Sunt foarte tristă că s-au despărțit, Maxerii sunt prietenii familiei mele, nu mi-am imaginat niciodată că vor pune capăt căsniciei. Am fost la o lansare de produse și i-am văzut pe amândoi, el arată superb, iar ea e o frumoasă. Am sunat-o să o întreb: „E adevărat că divorțați, care e motivul?”. Deea mi-a zis așa: „Diferența de vârstă!”. Îmi pare tare rău pentru ei, au doi copii, au realizat multe împreună. Se zvonește că s-ar fi despărțit din cauza sărăciei, eu nu știu exact. Însă, dacă e așa, să nu uite că alții trăiesc dintr-o pensie mizeră și că n-au ce pune pe masă, așa că să nu se mai plângă. În comparație cu cei de afară, salariile din România sunt mizerabile”, ne-a mai declarat Elena Merișoreanu pentru Impact.ro.

„Nu știu dacă în România ar fi mai bună o femeie președinte”. Ce le urează românilor de Sărbătorile Pascale

Elena Merișoreanu le face românilor o urare de suflet, acum, în preajma Sărbătorilor Pascale, prin intermediul Impact.ro:

Să le dea Dumnezeu tuturor sănătate și lumină, să fie puternici, să nu gândească negativ, oricum nu putem schimba nimic, suntem prea mici. Nu știu dacă în România ar fi mai bună o femeie președinte. Nu fac politică, dar nu pot sta nici deoparte. În România e haos, sărăcie, salarii și pensii mici, iar pe șosele n-ai loc de mașini, e bară la bară. Unii au bani mulți, alții însă mor de foame. Sunt copii care poftesc la o portocală, în magazine, ți se rupe sufletul! Nu este posibil așa ceva!”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...