08:30
Se întâmpla pe 27 august 1916, dată la care guvernul român a declarat război Puterilor Centrale. După ce în 1914, focul de armă de la Sarajevo declanșa incendierea Europei, Regatul României pendula între statutul de neutralitate și participarea la conflagrația ce se răspândise pe bătrânul continent. Mai înainte, între 21 iulie și 3 august 1914, s-a desfășurat la Sinaia un Consiliu de Coroană la care participaseră Carol I, prințul Ferdinand I, membri ai guvernului și ai mai multor partidele politice.
La acest summit trebuia să se ia o decizie dacă țara noastră se va alătura Antantei, Triplei Alianțe sau va rămâne în “tribune”. A fost adoptată neutralitatea, în vederea timpului necesar pregătirii armatei. Aceasta, în pofida mai multor note ultimative externe de intrare, sub flamura Antantei, în războiul declanșat deja de doi ani.
România ezita, pe bună dreptate, din pricina neîncrederii față de Rusia a conducătorilor săi politici și miltari. La rândul lor, nici veșnicii săi “prieteni” de la Răsărit nu se arătau încântați de un astfel de parteneriat, deoarece se temeau că va fi supus discuțiilor furtul lor din 1812, prin care Basarabia fusese ruptă din trupul Moldovei.
În final, în răstimpul 1916- 1917, peste un milion de militari români au luat drumul câmpurilor de luptă. În urma unei serii de victorii bliț în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare surprinse pe contre-pied, toamna lui 1916 consemnează o suită de înfrângeri zdrobitoare, care va impune frunții statului românesc să se refugieze în Moldova, dând cale liberă inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Motivele principale ale acestor umilințe rezidă în ingerințele de tip politic în strategia militară, impostura, incompetența, ba chiar lașitatea unui segment al eșalonului militar de conducere.
Totuși, în iarna lui 1916 și primăvara anului următor, un cvintet de toată isprava constituit din generalii Prezan, Averescu, Christescu, Grigorescu și Văitoianu sprijinit consistent de Misiunea Militară Franceză aflată sub comanda generalului Berthelot, armia română a cunoscut o reorganizare și instruire fără precedent. Drept care, campania din vara lui 1917 a fost una de succes. Stau mărturie înfrângerea Puterilor Centrale de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Aceste victorii însemnate puteau determina eliberarea teritoriului ocupat, dar ghinionul s-a numit izbucnirea revoluției bolșevice, astfel încât s-a trecut la o defensivă strategică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Situația pe frontul de Est a evoluat nefast, pentru că Rusia a încheiat cu Puterile Centrale Pacea de la Brest- Litovsk, fapt care a impus României să solicite armistițiul și să iasă din război, semnând în primăvara lui 1918 o pace separată, în condiții înjositoare.
Refuzul Regelui Ferdinand, care a tergiversat la nesfârșit semnarea tratatului menționat, a avut drept consecință reînceperea luptelor în ultimele două zile ale războiului, ceea ce a însemnat administrării României statutul de țară beligerantă la Conferința de Pace de la Paris. La finalul Primului Război Mondial, Imperiul Austro- Ungar a fost desființat. Astfel, a devenit posibilă formarea României Mari prin unirea Banatului, Bucovinei și Transivaniei.
