De ce fură voturi cleptoscrutinarul bisect [Editorial]

Dan Mlădinoiu / 03.10.2020, 15:39
De ce fură voturi cleptoscrutinarul bisect [Editorial]

Odată sfărșită drăgaica localelor, se pot trage câteva concluzii. Peste tot în lume, furtișagul e o veche și demnă metodă de legat la stâlpul infamiei. Mustește de întinare și ticăloșie. Are dimensiunile unei găinării sau amploarea unui hold up.  În optica mea, furtul din întregul numit scrutin electoral este provocator de daune mult superioare devalizării unei bănci. Ultima are în safeurile sale puzderii de metri cubi de bancnote, lingouri, hârtii cu valoare, dar și paveze multiple.

Editorial Dan Mlădinoiu despre furtul de voturi

Bunurile extrase de profesioniști cu ani de școală superioară în materie sunt de natură materială, prejudiciindu-le și sufletește pe victimele colaterale care dețin bani în cuferele cămătarilor cu acte în regulă. Care vor fi despăgubiți.  În schimb, tunurile date în secțiile de votare, cu repetiție la patru ani, ca în cazul anilor bisecți, se soldează cu consecințe net mai grave pentru o țară întreagă, cu subdiviziunile ei de natură morală și administrativă. Astfel, prin furt câștigă sau pierde cununa de lauri cine nu trebuie, totul luând-o pe o cale contrară, dorită au ba, de către cei ce și-au exprimat onest și democratic voința la urne.

Apar astfel în geografia edilitară velociraptori ca Oprișan, Mazăre, Nicușor Constantinescu, pedofili ori condamnați la ani grei de zeghe. Unii dintre ei nici măcar nu își amintesc când au fost aleși prima dată. În cele mai dese cazuri, beneficiari ai acestor nemernicii sunt ciocoii noi, care au eclozat după ’90, deoarece pe vremea scorbutului roșu nu se punea problema. O comedie neagră, precum filmul : “Ziua în care vin peștii”. De voturi, nu de TIR-uri. Pescari de sufragii liber exprimate în favoarea parvenitului. Dar cine e acesta? Un gulerat ce urcă și ajunge unde nu ar trebui.

Cusurul major de care suferă suflarea politică românescă este de departe ciocoismul. Fenomen cu certificat de naștere emis în Fanar și, iată, transcende atemporal. Un soi de portărei agresivi avizi de bunătăți pentru sine. Trăsătura cea mai importantă a arivistului roman este patima puterii. Mai precis, a stării de beție pe care aceasta o induce. Cu tot ce presupune sau derivă din ea: înălțime socială, avuții, drepturi aparte și inaccesibile plebeilor. Adică acelor ce i-au fost cric la ascendență. Cotangiul, când dă de șampanie, uită cu cine a băut apă.

Psd-istul care a fost prins cu procesele verbale in lift dupa alegerile de la Sectorul 1

Toate îl umplu de o satisfacție instantanee, îl fascinează. El nu pierde timpul și trenul oportunităților așteptând în halte anodine. Adoră puterea pentru putere. Pentru valoarea ei intrinsecă, nu ca unealtă de construire. Deține un egoism special. Forma cea mai rudimentară pe care o îmbracă tendința spre distincție. Dorește să o știe aparținându-i integral, exclusiv și niciodată în biografia altuia.
Este un mistic anume, atipic din multe unghiuri optice. Supus oricărui crez, cu condiția rezervării personale a primului loc. În sprijinul celor expuse, este remarcabil portretul schițat de către unul dintre cei mai originali și prolifici gânditori din prima jumătate a secolului trecut, filosoful, Constantin Rădulescu- Motru: “Ciocoiul n-a fost niciodată, în trecutul țării noastre, un doritor de reforme sau un reacționar convins, ci întotdeauna poftitor de funcții și onoruri. Nu are idealuri și disprețuiește mulțimea”.

De ce spunea Eminescu: ”Greșelile politicianului sunt crime ”

Asemenea năravuri nu ar fi fost prielnice în lipsa unui sol mănos. Pe care l-a găsit. Nesecat de calități. Este atributul repetabil și generator de succese din arsenalul PSD. Liderii stângii de după ’90 nu au fost decât niște huhurezi cataleptici cu puseuri de hlizeală și activitate în rezumat. Partidele au în componența lor, cu prioritate socialiștii sau dacă vreți neocomuniștii, astfel de prototipuri. Vinovăția șefilor constă în cooptarea lor prin distribuțiile pe care le păstoresc.

Neîndoielnic le este cu folos. Se spune că lucrurile rele nu sunt evidente în vremurile bune. Înseamnă că România stă cantonată într-un perpetuu Paradis. Același fost student al lui Titu Maiorescu, ilustrul C.R. Motru constata:” Ciocoiul se crede providențial. El, în orice partid s-ar afla, nu vorbește cu stimă de adversar. Mândru cu cei mici, este lingușitor și târâtor cu cei mari. Când e descusut mai de aproape asupra intențiilor, asupra programului său de guvernământ, mai întâi se revoltă. Trebuie și un scop? Scopul e că vrea să fie la putere”.

Clotilde Armand a castigat alegerile la Sectorul 1, in ciuda eforturilor facute de Dan Tudorache, primarul in functie

Ciocoiul nu a învățat nicicând aforismul lui Wilson Milzner: “Fiți amabili cu oamenii când urcați, deoarece îi veți întâlni din nou când veți coborî”. Din pricina lor, pentru că sunt multe asemenea arătări, ne zbatem de peste 30 de ani într-un parcă fără sfârșit haimanalâc politic. Nu mai avem gardieni de conștiință. Acum, conștiința se închiriază. De aceea, importanța fără merit obține considerația fără stimă. Tot de aceea, au apărut tentative de politicieni români, departe de anvergura necesară unor persoane istorice: VV Dăncilă, Ciolacu, Grindeanu, Dragnea, Vasilescu, Bădălău, Stănescu, Ștefănescu și alte Mitraliere-cățea pe un firmament coclit egal valoric cu o para chioară.

“Suma lirică de voievozi”, așa cum îl numise Petre Țuțea pe Eminescu scria candva: “Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împidică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.
Revenind, la recentele alegeri, nu leg în pricepere un fapt. Dacă unui negustor de ziare dintr-o tonetă de doi metri pătrați i se cere cazier la angajare, fapt normal deoarece are gestiune, de ce nu se procedează identic, ca o măsură sine qua non, în cazul unui candidat căruia e posibil a-i fi înmânate încrederea, năzuințele și cheile orașului pe care îl va cărmui cel puțin patru ani, dacă nu de cinci ori pe atât? Nu vreau să cred că este un umăr de ajutor, strecurat printr-o omisiune a legii, unor lichele cu resort de ciocoi și evidente abilități de hoț.

În asemenea ipoteză, un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice. Dacă o canalie este ajutată prin furt s-o ia pe scurtătură, atunci alegătorii onești sunt exonerați de orice vină. Deocamdată, epigonii pesediști ai scriitorului socialist roman de origine evreiască Constantin Dobrogeanu- Gherea (Solomon Katz), despre care Titu Maiorescu spunea că îi reușesc mai bine sendvișurile decât articolele literare, vor să mute alegerile parlamentare în primăvara lui 2021. Știm de ce, la fel de bine ca ei. În niciun caz nu vor umbla la scăderea numărului de hoti electorali, ci, eventual, la sporirea lui.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI