Eliminare neașteptată la Survivor România 2023. În ediția de miercuri, 1 februarie, Jorge a fost nevoit să părăsească competiția din Dominicană, în urma unei accidentări teribile care nu i-a dat voie să mai continue lupta. Totodată, fiindcă au pierdut jocul pentru Imunitate, Ada Dumitru, Vica Blochina și DOC au fost cei trei concurenți care au intrat la votul publicului. Cine a fost pe ultimul loc în preferințe.
După accidentarea suferită la jocul pentru imunitate, Jorge a fost transportat de urgență la spital, unde a avut parte de îngrijirile necesare. Din păcate însă, el nu va mai putea merge mai departe în show. Acesta este nevoit să părăsească competiția pentru a se putea recupera în condiții favorabile acasă.
Astfel, Consiliul de eliminare din ediția de miercuri, 1 februarie, a fost unul plin de emoții în tabăra Faimoșilor. Acesta a fost momentul în care gazda emisiunii a făcut un prim anunț trist, acela că artistul va pleca acasă, pe considerente medicale.
„Avem rezultatul investigaților. Pe considerente medicale, pentru a te putea recupera în condiții normale. Jorge, părăsești competiția în această seară, în acest consiliu”, a fost anunțul făcut de domnul Dan.
„În momentul ăsta, dl Dan, nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Frustrarea cea mai mare e că eu mi-am dorit cu adevărat să fiu aici. Am simţit din dimineaţa aia când mi s-a zis că o să-mi rup un deget”, a spus Jorge.
Așa cum am menționat anterior, această ediție a fost cu dublă eliminare, pentru că, Faimoșii au pierdut jocul pentru imunitate. Așadar, a fost rândul unui nou Faimos să fie eliminat de la Survivor România 2023, în urma votului publicului. După Gheboasă, Maria Constantin și Sebastian Dobrincu, în ediția din această seară competiția a luat sfârșit și pentru Vica Blochina.
Concurenta a primit cele mai puține voturi din partea publicului, astfel că trebuie să își ia la revedere de la tărâmul dominican.
„Pentru mine această competiție a fost extrem de grea. Dacă aș fi rămas în continuare, pentru mine ar fi fost un calvar. M-am rugat la Dimnezeu azi ca Ada să rămână în competiție. Survivor este cea mai grea competiție din lume”, a spus Vica Blochina.