Dronă rusească, pe teritoriul României! Autoritățile sunt în alertă

06 09. 2023, 14:11

Autoritățile din România sunt în alertă, după ce pe teritoriul țării noastre au fost descoperite bucăți dintr-o dronă rusească. Rusia a atacat masiv porturile de la Dunăre ale Ucrainei, după ce Vladimir Putin a declarat încheiat acordul grânelor ucrainene.

Dronă rusească, prăbușită pe teritoriul României

Așadar, atacuri masive ale Rusiei asupra porturilor Ucrainei la Dunăre, pe granița cu România. Autoritățile din țara noastră au descoperit în urma atacurilor din țara vecină rămășițele unei drone chiar pe teritoriul României.

Conform datelor inițiale, fragmente provenind de la o dronă utilizată de Rusia în atacuri împotriva unor obiective din Ucraina au fost descoperite în România, indicând astfel că aparatul de zbor fără pilot s-a prăbușit pe solul românesc. Citește și Secretarul de Stat american Antony Blinken, vizită oficială la Kiev printre bombele rusești. Atac cu drone asupra capitalei Ucrainei

Drona ruseasca, prabusita pe teritoriul Romaniei

Ministrul Apărării a confirmat informația

„Noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discuţii în spaţiul public şi confirm că s-au găsit bucăţi care ar putea fi o dronă”, a declarat ministrul Apărării pentru o televiziune de știri.

Mai exact, resturile au fost localizate în județul Tulcea, în apropierea localității Plauru, la frontiera cu Ucraina, în urma atacurilor nocturne asupra porturilor dunărene ucrainene. Citește și Unde a fost găsită drona militară americană prăbușită. În apropiere se află o bază rusească

Mai mulți rezidenți din Chilia Veche, România, au raportat că în noaptea de marți spre miercuri au avut loc explozii peste Dunăre, în orașul ucrainean Chilia Nouă, atacurile putând fi văzute direct de pe teritoriul românesc. Românii au postat imaginile pe rețelele sociale, iar ucrainenii i-au rugat să le șteargă, deoarece rușii pot vedea unde sunt amplasate sistemele anti-rachetă ucrainene.