Deși este campion la motociclism, Cătălin Cazacu a devenit cunoscut publicului larg în urma participării la mai multe competiții televizate. Acum, acesta, alături de Andrei Ștefănescu și Natalia Mateuț, prezintă matinalul de la Antena Stars. Iată prin ce trece moderatorul de când show-ul său a fost mutat dimineață!
Cum reușește Cătălin Cazacu să se trezească de dimineață pentru matinalul de la Antena Stars
Cătălin Cazacu, în vârstă de 38 de ani, este unul dintre prezentatorii matinalului de la Antena Stars. În cadrul unui interviu recent, acesta a recunoscut că nu este genul de persoană care să se trezească de dimineață în general. Însă, moderatorul a spus că a acceptat acest proiect, fiindcă s-a atașat foarte tare de echipa cu care lucrează.
„Nu am fost niciodată un om matinal, nu-i un secret că niciodată nu aș fi făcut emisiuni la ora asta. Am ajuns în situația asta pentru că am avut deja un istoric cu oamenii ăstia, ne-am înțeles bine, m-am atașat foarte tare de echipa la care lucrez, am fost foarte bine primit, mă simt cu adevărat chiar într-o familie și ar fi fost urât din partea mea să nu fac efortul ăsta de a mă trezi dimineața.”, a precizat Cătălin Cazacu pentru Playtech Știri.
În cadrul aceluiași interviu, Cătălin Cazacu a dezvăluit că are nu mai puțin de 25 de alarme dimineața, prima fiind programată la ora 6:00. Îndrăgitul prezentator a spus că îi este foarte greu să se pună pe picioare, deși spune că la maximum 9.00 este deja în pat.
„Alarmele mele încep de la 6.00 și sunt în număr de vreo 25 ca să fiu sigur că mă trezesc, că altfel nu mă trezesc. Nu e glumă, nu sunt matinal. Secretul este că în fiecare seară nu ajung mai târziu de ora 8.00 acasă și la maximum 9.00 și un pic sunt în pat.”, a mai spus prezentatorul TV pentru aceeași sursă.