Premierul pakistanez Shehbaz Sharif: Semnarea acordului de pace SUA-Iran este așteptată în 24 de ore
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a anunțat sâmbătă că Statele Unite și Iranul au ajuns la un cadru comun pentru un acord de pace destinat să pună capăt conflictului care durează de mai multe luni în Orientul Mijlociu, iar textul final al înțelegerii a fost deja finalizat, potrivit Reuters și AFP.
Șeful guvernului de la Islamabad a precizat că Pakistanul, care a facilitat dialogul dintre Washington și Teheran, se află acum în etapa pregătirilor pentru semnarea electronică a documentului, procedură care ar urma să aibă loc în următoarele 24 de ore.
„Suntem mai aproape ca niciodată de un acord de pace. Deși finalizarea va avea loc probabil în următoarele 24 de ore, Pakistanul se pregătește pentru semnarea electronică a acordului de pace imediat după aceea, urmată de discuții tehnice săptămâna viitoare”, a scris el într-un mesaj pe X.