Actrița Cesonia Postelnicu, cunoscută pentru rolul Getei din „Liceenii”, a fost extrem de îndrăgită pentru interpretarea rolului său și a rămas pentru totdeauna în inima românilor. Însă puțini oameni știu ce poveste tristă de viață are și tragediile prin care a trecut.
Cesonia Postelnicu, actrița din „Liceenii”, s-a afișat mereu cu un zâmbet pe buze și o energie debordantă, însă sub acel zâmbet larg se ascundea o mare tristețe și suferință. Actrița a avut o căsnicie eșuată, care s-a terminat cum nu se putea mai prost pentru ea, fiindcă fostul soț i-a luat tot ce avea mai frumos pe lume.
Actrița a petrecut mulți ani prin tribunale, judecîndu-se cu fostul ei soț, însă instanța a decis ca fiul său să rămână alături de Emilian Simion, tatăl acestuia. Astfel că actrița a pierdut custodia băiatului său, în vârstă de 17 ani. Aceasta a suferit profund din acel moment, însă cu toate acestea a încercat să emane pozitivism și voie bună.
Se pare că Cesonia Postelnicu are dreptul să își viziteze fiul și să petreacă vacanțele împreună, însă după un program deja stabilit și se poate implica și în educația lui, decizia finală fiind luată atât de mamă și de tată, cât și de copil, potrivit redactia.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Stabileşte locuinţa minorului la tată; părţile vor hotărî împreună, cu consultarea minorului, asupra tuturor aspectelor privind educaţia şcolară a minorului, educaţia extraşcolară a minorului, participarea minorului la excursii şi tabere în care nu este însoţit de părinţi. (…)
Încuviinţează exercitarea dreptului pârâtei de a avea legături personale cu minorul, la domiciliul său, după următorul program: în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni de vineri orele 18,00, până duminică, orele 20,00; în prima jumătate a fiecărei vacanţe şcolare a minorului; reclamantul îşi va executa în natură obligaţia de întreţinere faţă de minor.
Obligă pe pârâtă la plata în favoarea minorului a sumei lunare de 380 de lei, cu titlu de pensie de întreţinere (ulterior suma a fost majorată, la aproximativ 800 de lei – n.r.)”, se arată în sentinţa magistraţilor.