Dosarul Caracal. Avocata familiei Melencu, detalii uluitoare, după primele audieri de martori cu identitate protejată. „Dincă are complici în libertate”

Ioana Bucur 17.12.2021, 20:51
Dosarul Caracal. Avocata familiei Melencu, detalii uluitoare, după primele audieri de martori cu identitate protejată. „Dincă are complici în libertate”

Dosarul Caracal continuă. Vineri, 17 decembrie, a avut loc un nou termen la Tribunalul Olt, iar dezvăluirile i-au revoltat pe cei din sală. Avocata familiei Melencu a oferit detalii uluitoare, după primele audieri de martori cu identitate protejată. Ce au povestit aceștia în fața judecătorului și părinților celor două fete ucise.

Avocata familiei Melencu a făcut primele declarații după audierile de martori cu identitate protejată

Un nou capitol a fost deschis, vineri, 17 decembrie, în dosarul Caracal. La Tribunalul Olt au fost audiați primii martori sub acoperire, prin videoconferință. În aceeași zi a răspuns întrebărilor și fratele lui Ștefan Risipițeanu, vecinul lui Dincă acuzat de viol în același caz.

Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a oferit presei detalii uluitoare din timpul audierilor de vineri.

„Au fost audiați doi martori, cei sub acoperire din arestul București care au învățat lecția care li s-a spus. Ei citeau din rechizitoriu și nu știau nici ordinea în care au fost date așa-zisele declarații date de către Dincă.

Sunt montați de către DIICOT, să confirme o stare de fapt care nu corespunde realității. Dincă are niște complici care sunt în libertate. Acei complici știu să lucreze cu telefoanele mobile. Am cerut audierea comisarului Barbu Daniel să ne spună cine l-a trimis, dacă este adevărat că l-a trimis procuroarea Hăineală”, a declarat avocata familiei Melencu, potrivit Gândul.

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, familiile celor două adolescente, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, l-au privit în ochi pe bărbatul acuzat de moartea lor. În cele șase ore petrecute în sala de judecată, Gheorghe Dincă și celălalt inculpat din dosar, Fane Risipițeanu, au ascultat declarațiile celor patru martori citați.

Dosarul Caracal. Avocata familiei Melencu, detalii uluitoare, după primele audieri de martori cu identitate protejată
Gheorghe Dincă

Cine i-a adus caiete lui Dincă în închisoare?

Avocata familiei Melencu susține că polițistul care l-a făcut pe Dincă să mărturisească îi aducea acestuia în închisoare caiete „în care el scria reclamațiile și denunțurile”.

„În dosarul acesta, Barbu Daniel trebuie să ne explice de ce l-a pus pe Dincă să spună că a ars fetele. Cine i-a adus caiete lui Dincă în închisoare, pentru că am verificat și nu i-au fost aduse de familie acele caietete, în care el scria reclamațiile și denunțurile”, a adăugat Carmen Obârșanu.

Nici avocatul familiei Măceșanu nu crede că auderile martorilor cu identitate protejată a adus informații noi în dosar. Aurel Moldovan așteaptă, în schimb, declarațiile ce vor fi făcute de medicii care au întocmit raportul medico-legal.

„Au fost audiați anumiți martori cu identitate protejată. Aceștia nu au relatat nimic mai mult decât să spună din rechizitoriu cum s-au descris faptele care îl incriminează pe Gheorghe Dincă.

Așteptăm, data viitoare, să fie audiate cele două martore, în calitate de doctori, cele care au întocmit raportul medico-legal. Să se pronunțe cu privire la modalitatea în care a fost descoperit ADN-ul Alexandrei cum și-au dat seama că Alexandra este decedată și o să punem un set de întrebări cu privire la aceste aspecte, dacă au fost sau nu influențate să spună mai mult decât trebuiau și aspecte de genul acesta care să conducă spre o finalizare corectă a unui dosar de cercetare judecătorească instituit legal și fundamental”, a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceșanu.

Un nou termen în dosarul Caracal s-a stabilit pe 12 ianuarie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...