Fostul președinte al Americii s-a declarat extrem de îngrijorat cu privire la situația războiului din Ucraina și este de părere că se va ajunge la un Al Treilea Război Mondial, în cazul în care Statele Unite nu vor cere imediat negocieri între Rusia și Ucraina. Mai mult, Donald Trump a acuzat în mod indirect administrația Biden pentru modul prost în care gestionează această problemă.
„Trebuie să cerem negocieri imediate pentru încheierea pașnică a războiului din Ucraina, altfel vom ajunge la un Al Treilea Război Mondial, care va fi ca niciun alt război de până acum. Nu vom fi avut niciodată un asemenea război. Iar acest lucru este din cauza oamenilor proști care nu au habar. Și este, de asemenea, din cauza tipului de arme care este disponibil astăzi”, a declarat Donald Trump.
Donald Trump a ținut să critice aspru Statele Unite deoarece au transmis lucruri complet eronate Rusiei, iar acest lucru s-a întâmplat după declarațiile președintelui Joe Biden despre pericolul reprezentat de Armagheddon, pe fondul amenințărilor nucleare ale președintelui Vladimir Putin,.
Preşedintele Joe Biden este de părere că ameninţările ruse de a folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina pun lumea în pericol de „Armageddon“ iar acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba. Se pare că este un avertisment dur cu privire la pericolele din spatele amenințărilor nucleare ale lui Vladimir Putin, asta în timp ce Moscova are parte de eșecuri militare în Ucraina.

Donald Trump a fost trimis în judecată, alături de trei dintre copiii săi, Donald Trump Jr., Eric Trump și Ivanka Trump, într-un proces civil. Procurorul general al statului New York a declarat că acțiunea vizează mai multe acte de fraudă și denaturare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Astfel că Organizația Trump a înșelat atât creditorii, cât și asigurătorii și autoritățile prin supraevaluarea valorii proprietăților sale, vreme de aproape 10 ani. În plus, Allen Weisselberg, fostul director financiar al Organizației Trump, și Jeff McConney, un alt fost director al companiei, au fost și ei trimiși în judecată.
Procurorul general al statului New York a mai ținut să precizeze că biroul său a descoperit nu mai puțin de 200 de exemple de evaluări false ale activelor, iar plângerea indică 23 de active umflate fraudulos. În acest sens, Donald Trump este acuzat că a umflat valoarea netă cu miliarde de dolari pentru a putea convinge băncile să-i împrumute bani în condiții mai avantajoase.
„Modelul de fraudă și înșelăciune care a fost folosit de domnul Trump și de Organizația Trump în beneficiul lor financiar este uluitor. Cu ajutorul copiilor săi și al directorilor săi de la Organizația Trump, Donald Trump și-a umflat în mod fals averea netă cu miliarde de dolari pentru a se îmbogăți pe nedrept și a înșela sistemul“, a notat procurorul într-un comunicat.
De menționat că Organizația Trump este o companie de familie care administrează hoteluri, terenuri de golf, dar și alte proprietăți imobiliare din întreaga lume, iar acest proces este una dintre cele mai mari lovituri pentru Donald Trump.