Donald Trump ar putea câștiga Premiul Nobel. Motivul pentru care a fost nominalizat

Stan Filon 09.09.2020, 18:35
Donald Trump ar putea câștiga Premiul Nobel. Motivul pentru care a fost nominalizat

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, ar putea primi Premiul Nobel pentru Pace! Chiar dacă a ridicat un gard pentru ca emigranții mexicani să nu mai poată ajunge în Statele Unite ale Americii, iar mulți copii au fost chiar despărțiți de familiile lor în acest proces, surpriza vine din Norvegia.

Donald Trump, propus la Premiul Nobel pentru Pace

Un parlamentar norvegian l-a propus pe Donald Trump pentru prestigiosul premiul Nobel pentru Pace, iar ca argument acesta spune că președintele SUA a făcut un lucru foarte important: a intermediat pacea dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, transmite Sky News.

„Pentru meritul său, cred că a făcut mai multe încercând să aducă pacea între națiuni decât au făcut-o mulți alți nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat parlamentarul norvegian. Casa Albă a anunțat că, în 15 septembrie, președintele Donald Trump va fi gazda unei ceremonii în cadrul căreia relațiile dintre Israel și Emiratele Arabe Unite se vor normalizprea, numind acest acord ca fiind unul istoric.

Donald Trump, propus pentru Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump, propus pentru Premiul Nobel pentru Pace

Donald Trump a făcut pace între Israel și Emiratele Arabe Unite

Ca parte a acordului anunțat pe 13 august la Casa Albă, care a necesitat 18 luni de negocieri, Emiratele Arabe unite au acceptat să normalizeze relația diplomatică cu Israelul, în timp ce Israelul a decis să suspende planurile de anexare ale Cisiordaniei.

Emiratele Arabe Unite nu recunoșteau, până acum, existența Israelului. Acordul va purta numele „Abraham”, a anunțat Donald Trump.

„Această reușită istorică sperăm că va promova pacea în Orientul Mijlociu”, se arată într-un comunicat comun al președintelui Donald Trump, premierului israelian Benjamin Netanyahu și prințului moștenitor al Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed.

„Am obținut o reușită URIAȘĂ astăzi! Acord de pace istoric între cei doi MARI prieteni ai noștri, Israel și Emiratele Arabe Unite!”, mai anunța președintele american într-o postare pe Twitter. În anul 2020 sunt nu mai puțin de 318 candidați la Premiul Nobel pentru Pace.

Nu este prima oară când Donald Trump este nominalizat. În 2018, acesta a fost propus după summit-ul din Singapore, unde s-a întâlnit cu liderul de la Phenian, Kim Jong-un.

Cel mai recent câștigător al Premiului Nobel pentru Pace de la Casa Albă este Barack Obama. Fostul președinte american a primit prestigiosul premiu în anul 2009, la mai puțin de un an de la instalarea sa la Casa Albă. Premieul a venit pentru ”eforturile sale extraordinare de a consolida relațiile diplomatice internaționale și cooperarea dintre oameni”.

Atunci, Barack Obama a fost ales dintre 205 candidați.”Comitetul a acordat o importanță deosebită viziunii și eforturilor lui Obama pentru o lume fără arme nucleare. În calitate de președinte, Obama a creat un nou climat în politica internațională. Diplomația multilaterală și-a regăsit o poziție centrală, cu un accent pe rolul pe care Națiunile Unite și alte instituții internaționale îl pot juca”, a declarat la acea vreme președintele comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...