Care este numele real al lui Donald Trump. Ce scrie, de fapt, în buletinul preşedintelui SUA

Donald Trump este actualul președinte al Statelor Unite ale Americii. De altfel, acesta este unul dintre cei mai controversați președinți pe care i-a avut America până acum. Este un miliardar american, politician și fost om de televiziune. Trump a fost candidatul republican și a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite în alegerile din 8 noiembrie 2016. Puțini sunt însă, cei care știu care este numele real al președintelui și ce scrie, de fapt, în buletinul lui.

Trump este cea mai în vârstă persoană care își asumă președinția Statelor Unite

O lume întreagă îl știe ca Donald Trump, însă puțini sunt cei care știu că președintele Starelor Unite mai are un prenume. Este vorba despre John. Astfel că, în buletinul președintelui Americii este scris Donald John Trump. El s-a născut pe  14 iunie 1946, în cartierul Jamaica din districtul Queens, unul dintre cele cinci districte ale orașului New York.

În prezent, Donal Trump este căsătorit cu Melania Trump, însă acesta a mai fost căsătorit înainte. Trump are cinci copii din trei căsătorii și opt nepoți. Primele sale două căsătorii s-au terminat cu divorțuri care au fost intens mediatizate în presa de scandal.

Lucruri ciudate spuse de Donal Trump

Atunci când vine vorba de declarații ieșite din comun, Donald Trump este renumit. Nu puține au fost cazurile când președintele Statelor Unite ale Americii a șocat cu mărturisirile sale. Într-un interviu cu Daily Caller , Trump a spus:

– „Dacă cumperi o cutie de cereale – ai nevoie de un buletin de vot”, a spus președintele. „Când spui că vrei un buletin de vot, fac mișto de tine numindu-te rasist. Sau orice le trece prin minte. Dar buletinul de vot este un lucru foarte important.”

Donal Trump este unul dintre cele mai controversate personaje din politica

Donal Trump este unul dintre cele mai controversate personaje din politica

-După facultate, după ce Trump a renunțat la activitățile atletice, a ajuns să considere timpul petrecut cu sport ca fiind unul pierdut. Trump crede că trupul uman seamănă cu o baterie. Aceasta cu o cantitate finită de energie, pe care sportul o irosește, scrie în biografia președintelui.

-„Dacă nu am fi scos azbestul foarte rezistent la foc și nu l-am fi înlocuit cu mizerii care nu funcționează, World Trade Center nu ar fi ars niciodată”

– „Cred că mișcarea împotriva azbestului a fost condusă de către mafie. Pentru că adesea companiile care au relații cu mafia, au scos azbestul. S-a pus multă presiune pe politicieni și, ca de obicei, ei s-au domolit”. A fost declara’ia lui Trump în cartea sa, The Art of the Comeback.

– „Dorm în jur de patru ore pe noapte… și asta îmi oferă o alură competitivă. Am prieteni de succes care dorm zece ore pe noapte, iar eu îi întreb: Cum poți să concurezi cu oameni ca mine care dorm doar patru ore pe noapte? Foarte rar se poate”

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI