15:31
În toate încercările, alegerile și luptele din timpul vieții noastre, avem șansa unor extrordinare pilde și ocazii repetate de a privi către Domnul Iisus Hristos pentru îndrumare. Ce ar trebui să învățăm de la Mântuitor despre cum arată un lider. Oricând, numai să vrem, putem lua exemplare lecții de la El. De iubitoare și înțeleaptă conducere. Desigur, pare stupid să încercăm o comparație între liderii pământeni și ceea ce a vrut să comunice omenirii Fiul lui Dumnezeu. Poate fi chiar o impietate, pentru că a fost complet diferit prin sfințenia Sa. Spunem adevărul ? Îi dăm lui Iisus toată inima noastră? Ne prețuim semenii? Acționăm cu compasiune, iertând mult mai des decât ne-am dori?
Nimeni dintre oameni nu înțelege totul așa cum se cuvine. Putem spune adevărul în dragoste și să admitem oameni etichetați fără valoare. Putem ierta, chiar înainte de a fi rugați. Putem fi precum liderii pe care ni i-am dori aleși. Cu certe valori și calități morale. Numai să vrem.
Iată câteva moduri în care Iisus este diferit de liderii de astăzi și ceea ce ne învață aceste aparte calități.
Să ne amintim cum îi numea Iisus Hristos pe farisei: „Pui de vipere” (Matei 12:34). Cuvinte dure. Fariseii au avut o mare influență religioasă, Mântuitorul Hristos spunea adevărul fără să se teamă de repercusiuni. El era preocupat să-și împărtășească mesajul, nu să obțină vren sprijin politic. Nici El nu folosește adevăruri puternice ca o modalitate de a stârni mânia oamenilor, deja de partea lui. Nu se îndreaptă spre momentul „înțeleg” sau „bomba adevărului”.
Indiferent dacă este sau nu în avantajul Lui, și chiar dacă asta înseamnă că va pierde discipoli, el spune adevărul. Pentru că adevărul- în stare pură- este ceea ce ne face liberi. Să ne rugăm ca liderii noștri actuali și viitori să aibă puterea de a spune adevărul cu dragoste, chiar și atunci când ar părea a fi costisitor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Multor oameni le place ușurința, bazându-se pe lucruri și gândiri care să le facă viața lipsită de lupte și preocupări neplăcute, iar mulți își fac din asta un crez. Dar în timp ce Iisus spune că jugul Său este ușor și povara Lui ușoară (Matei 11:30), planul Său are o o trăsătură de alăturare abruptă. El spune: „Cine vrea să fie ucenic al Meu să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16:24).
„Ia-ți crucea” ar fi un nedorit slogan de campanile electorală. Nimeni nu ar marșa pentru asta. Însă Fiul lui Dumnezeu adoptă atitudinea pe termen lung. Unul pentru eternitate. Recompensa este meritorie, deși călătoria poate fi dură. Dar El ne reamintește că merită efortul: „La ce-i folosește cuiva să câștige lumea întreagă și totuși să-și piardă drumul ales, sau să-și piardă sinele?” (Luca 9:25).
Isus ne oferă o veșnicie plină de bucurie alături de El, dar nu în schimbul unui vot sau a unui anumit procent din inimile noastre. El dorește mai mult decât atât – vrea întregul inimii noastre, suflete, minți și putere. Trebuie ca angajamentul nostru față de Iisus Hristos să fie mult mai mare decât cel față de liderii pământești, chiar și atunci când este dificil să-L urmăm.
De ce este Iisus dispus să ne spună să ne lepădăm de noi înșine și să-L urmăm? Pentru că ne iubește și de asta va fi nevoie pentru a avea o relație cu el. Spre deosebire de un om politic, El nu are nevoie de sprijinul nostru. Își dorește compania noastră. El vrea să se bucure de viață cu noi începând de aici, de pe Pământ și continuând în eternitate. Aceasta nu este o ofertă pe care liderii noștri pământeni o pot egala.Iisus ne iubește atât de mult încât ne-a plătit datoria păcatului odată cu moartea Sa.
Pavel ne spune că: „Pentru bucuria pusă înaintea Lui, a îndurat crucea, disprețuind rușinea ei…” (Evrei 12:2). Bucuria alături de noi era mai mare pentru El decât durerea fizică a răstignirii pe cruce. Și nu se oprește aici. Încă ne caută, încă ne cheamă. El nu poate fi oprit, pentru că dragostea Lui pentru noi este curată, sinceră, extraordinară.
Aproape toți am experimentat tipul de lider care încearcă să se înconjoare de oameni influenți, sperând, într-un mod lipsit de înțelepciune, că o parte din acea influență se va disipa. Dacă vrei să ai o influență pozitivă pe Pământ, trebuie să ți-i apropii pe cei deștepți, pe cei frumoși și pe cei bogați sufletește. Aceasta este o bună strategie. Dar nu așa operează Domnul.
Nu numai că Își petrece timpul cu oameni pe care lumea îi respinge, dar îi și caută. El îi caută pe cei loviți, săraci, bolnavi, slabi. Acestea sunt ființele umane cu care Iisus vrea să petreacă timpul. Povestea lui Zaheu este un frumos exemplu în acest sens (Luca 19). Zaheu era un colector de taxe disprețuit care lucra pentru guvernul roman, un trișor, un păcătos. Pentru că nu era suficient de înalt pentru a zări peste mulțimi, Zaheu a fost nevoit să se cațere într-un copac, doar pentru a-L vedea pe Iisus.
Însă Domnul îl strigă pe Zaheu pe nume. Îl vede în copac și spune că vrea să stea de vorbă cu el. Viața perceptorului se schimbă din acel moment. El se pocăiește de păcatul său și promite să-și împartă averea. Aceasta este puterea de a fi apreciat de către Învățător.
Liderii noștri pământeni pot crea schimbări atunci când permit milosteniei să-i motiveze în acțiuni. Iisus Hristos este cu adevărat liderul absolut al compasiunii. Acest lucru se poate vedea limpede imediat după moartea lui Ioan Botezătorul. Fiul Omului se retrage într-o zonă îndepărtată pentru a fi singur (Matei 14:13). Atât de des înconjurat de mulțimi, Iisus a vrut să fie singur după moartea cuiva important pentru El. Însă mulțimile de oameni au auzit despre unde se duce și L-au urmat.
Când suntem obosiți sau triști, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să fim confruntați cu cerințele altora și deseori reacționăm sever, brutal chiar. Dar Iisus s-a uitat la oamenii adunați și „a avut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor” (Matei 14:14). Și-a lăsat propriile nevoi deoparte pentru a sluji altora. Pentru că acea compasiune a Lui l-a făcut să vrea.
De cele mai multe ori, iertarea nu este întotdeauna un avantaj pentru liderii pământeni. Greșelile sunt folosite pentru a condamna și a distruge. Adevărata pocăință ar trebui să fie întâmpinată cu adevărată iertare. Acest tip de iertare ne eliberează să fim oamenii pentru care Dumnezeu ne-a creat. În Biblia după Matei, îl vedem pe Petru încercând să fie generos fie generos , întrebându-L pe Iisus dacă ar trebui să ierte pe cineva „de până la șapte ori” (Matei 18:21). Hristos îl șochează pur și simplu, răspunzând că nu ar trebui să ierte de șapte ori, ci „de șaptezeci de ori șapte” (Matei 18:22).
Practic, oricât de mult credem că ar trebui să iertăm, ar trebui să iertăm cu mult mai mult. Iisus nu iartă pentru că este un lucru acceptabil din punct de vedere social, El iartă ca să elibereze oamenii. El nu vrea nimic care să îi împiedice pe oameni să trăiască în toată plinătatea lor. (Ioan 10:10). Sursa: chretienslifestyle.com.
