Diana Șoșoacă, discurs halucinant în Parlamentul României. Cutremurul din Turcia ar fi fost provocat „la comandă”

Andrei Simion 09.02.2023, 15:42
Diana Șoșoacă, discurs halucinant în Parlamentul României. Cutremurul din Turcia ar fi fost provocat „la comandă”

Diana Șoșoacă a avut un discurs halucinant, miercuri, 8 februarie, în Parlamentul României., intitulat „A fost nevoie să moară oameni și încă nu s-a terminat”. Senatoarea a spus despre cutremurul din Turcia că ar fi fost provocat „la comandă”.

Diana Șoșoacă, despre cutremurul din Turcia

Diana Șoșoacă a spus, printre altele, că seismul major din Turcia, ce a fost urmat de un altul aproape la fel de puternic, precum și de numeroase replici, a fost provocat „la comandă” de către cei care au fost deranjați de poziția de neutralitate a președintelui turc Recep Tayyp Erdogan cu privire la războiul din Ucraina.

„De trei ani trăim la nivel mondial o adevărată campanie de ucidere în masă, fie prin intermediul unor pretinse pandemii și nevoia iminentă de injectare cu vaccinuri netestate care omoară oameni, fie prin intermediul unor războaie care reduc numărul populației, dar repun pe alte făgașuri politica internațională, reașează polii de putere și modifică granițele.

Până când am trăit să asistăm și la producerea de cutremure la comandă? În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puși la punct de Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei.

Mai mult, poziția acestuia de neutralitate și mediator în războiul ucraineano-rus a deranjat profund, mai ales că Turcia este a doua mare putere din punct de vedere militar în cadrul NATO. Poziția sa de a bloca aderarea Suediei la NATO, dar și discursul său la Davos, mai ales și gestul său de a pleca în mijlocul conferinței sfidându-l pe șvab, nu a rămas fără ecou în lumea dură și rece a conducătorilor lumii”, a spus senatoarea.

Motivul pentru care o senatoare a chemat Poliția din cauza Dianei Șoșoacă, în Parlamentul României
Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă: „Este doar un avertisment”

Senatoarea a adăugat că nimeni nu s-a gândit că va fi nevoie să moară atâția oameni, într-un mod atât de „mișelesc”. Diana Șoșoacă a precizat că acesta a fost doar un avertisment, pentru că dezastrul nu s-a produs în cea mai populată zonă a Turciei.

„150 de replici ale unui cutremur devastator, al doilea mai mare ca primul fără existența unui focar, zona fiind stimulată artificial, armele geologice existând de foarte mult timp, folosindu-se până acum fără a cauza foarte multe victime, probabil pentru experimente. Acum a fost pusă în practică”, a mai spus Diana Șoșoacă în Parlament, precizând că serviciile secrete turcești au început să investigheze o posibilă intervenție criminală.

Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria continuă să crească. Până acum, au murit peste 17.500 de oameni în cele două țări. În Turcia, numărul morților a crescut la cel puțin 14.351, în timp ce 63.794 de persoane au fost rănite, iar numărul total de decese în Siria a urcat la 3.192, inclusiv 1.930 în zonele controlate de rebeli din nord-vest și 1.262 de decese în zonele Siriei controlate de guvern.

Urmăriți Impact.ro și pe