Diana Sar este cunoscută publicului din spectacole de teatru, pictoriale de modelling, reclame, dar și din serialul Vlad, care a fost difuzat la Pro TV și care i-a adus un plus de notorietate. Iată că la aproape 2 ani de la terminarea lui, actrița nu a mai fost luată în calcul pentru noile proiecte care apar din toamnă la diferite posturi TV.
În interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, actrița ne-a povestit că și-a învins teama de a cânta în public și că în prezent este un atu pentru cariera ei de actriță. În decurs de un an, Diana a luat lecții de canto, a cântat pentru prieteni, dar a avut și două miniconcerte într-un bar.
Are în palmares producții străine în care joacă, însă ne-a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare să se prezinte și la un casting pentru filme și seriale românești.
În copilărie, Diana Sar a făcut atletism, dar și 8 ani de chitară clasică. Cu toate acestea, actrița nu se simțea în largul ei când trebuia să își etaleze calitățile vocale la vreun casting. Pentru a scăpa de acest impediment, actrița a luat lecții de canto și și-a făcut încălzirea în două reprezentații cu public.
Când ai început să cânți?
Am început să cânt recent, dar a durat ceva, pentru că aveam emoții extraordinar de mari și reușeam să le maschez, dar foarte puțin mă ajuta actoria.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Și ca să trec peste emoțiile respective m-am pus în situația de a cânta de mai multe ori, de la ore de canto până la cântat în fața prietenilor, până la a avea miniconcerte prin baruri.
Ți-ai descoperit o nouă pasiune.
Într-adevăr am descoperit o nouă pasiune pentru că îmi place că pot să exprim și prin cântat ceea ce pot să exprim ca actriță și mergând la orele de canto, am început să am curaj mai mult, că de fapt de asta ținea mai mult și a început să-mi placă și acum să fac pentru mine și să-mi doresc să evoluez, ca ulterior să menționez că ăsta este un atu de-al meu care mă ajută într-adevăr ca actriță.
Am avut recent un casting unde a trebuit să cânt și a fost prima oară când am putut să cânt în totalitate, fără să mai fiu pisicită, că mă pisiceam când trebuia să cânt din cauza emoțiilor.
Și ai luat castingul?
Nu am luat castingul respectiv, dar măcar m-am simțit foarte bine că am trecut de acest prag. Adică acum un an nu aș fi putut să cânt.

Am avut un moment în care am și dansat și am și cântat și era și în forță și pe seducție, deci le-am făcut pe toate și am pornit de la a nu putea să țin microfonul în mână.
Când ai avut primul miniconcert? A fost cu bilete?
Primul concert l-am avut împreună cu Oasis Artists, ei organizează concerte pentru tinerii care sunt la început și a fost într-un pub, cred că acum aproape un an, în august a fost primul concert.
Am cântat “Dream little dream” și cântam foarte încet și aveam emoții foarte mari, ușor ușor am început să avansez și mai târziu, după câteva luni m-am apucat serios de canto, constant, o dată pe săptămână momentan, pentru că nu am timp mai des.
Vrei să evoluezi și pe partea asta, să ne așteptăm la un proiect muzical sau rămâne la stadiul de pasiune?
Rămâne momentan la stadiul de pasiune și atu pentru teatru și pentru filmat. Consider că sunt deja destul de mare ca să încep acum o carieră în muzică, deși încurajez pe toată lumea să încerce.
La vârsta mea cred că ar fi cam greu și tot actoria e pe primul plan. Pe viitor, dacă am concerte mai micuțe, prin restaurante, mi-ar plăcea să cânt foarte mult, pentru că îmi place să cânt jazz mai mult. Am avut 2 concerte cu plătitori de bilete tot în cadrul Oasis Artists.
Te vedem pe marele ecran, pe micul ecran, la teatru? Care sunt proiectele?
În curând la teatru într-un nou spectacol. Pe micul ecran nu, pentru că nu am avut niciun casting, deși sunt multe proiecte, nu am fost chemată la niciun casting.

Poate nu au fost roluri potrivite pentru mine, nu știu, pentru niciunul dintre posturi pe micile ecrane. Și ce am mai jucat, am jucat într-o producție care s-a filmat la noi, care o să fie difuzată pe Hulu, în care joacă și Joey King și sunt mai mulți actori, acolo am avut un rol mai mic, dar pe România nu, nu am avut nimic. Inclusiv reclamele mele pe care le-am filmat aici pentru România, sunt filmate cu regizori străini.
Nu sună rău.
Nu sună rău, dar îmi ridică și semne de întrebare, pentru că aștept să lucrez cu cei de la mine din țară. Nu am avut castinguri, pentru că dacă aveam castinguri, poate nu mi-aș fi ridicat semne de întrebare. Probabil nu au fost roluri potrivite pentru mine să fiu chemată la casting.