După succesul avut cu personajul Roxana, interpretat în serialul „Vlad”, de la Pro TV, încheiat anul trecut, Diana Sar nu a mai prins vreun rol în producții românești. În paralel cu modellingul, dar și cu proiectele la teatru, actrița a continuat să meagă cu conștiinciozitate la castinguri. În interviul exclusiv, acordat pentru Impact.ro, Diana Sar ne-a dezvăluit că joacă în două producții străine, care s-au filmat în România, dar și ce planuri are de sărbători.
Diana Sar își dorește cu ardoare să aibă ocazia să-și etaleze abilitățile actoricești în roluri negative. Și în cele două seriale TV străine în care a jucat, actrița a interpretat tot personaje pozitive. De asemenea, actrița vrea să ia măsuri în noul an și să scape de titulatură de „dezordonată”, pe care o are din copilărie și care îi afectează productivitatea, după cum ne-a mărturisit.
Impact.ro: Diana, unde te prinde Crăciunul?
Diana Sar: O să fiu în București, cu familia, și de pe 26 decembrie o să merg cu prietenii în Tulcea, la familia lor.
Te implici în pregătirea preparatelor tradiționale?
Nu prea mă implic, o singură dată am făcut sarmale, pentru că m-a lăsat o prietenă să ajut, pentru că foarte mulți bucătari nu vor să fie ajutați. Dacă mă lasă să ajut, da. Eu nu mă implic atât de mult, pentru că nu am gătit foarte des preparate specifice pentru Crăciun, pentru că nu le mănânc și atunci nu prea gătesc. Îmi plac, de exemplu, aș mânca două sarmale și ce aș face cu restul? Nu aș putea să fac doar trei și sunt singură, pentru cine să gătesc? Eu mă pricep foarte mult la somon, la legume la grătar, nu neapărat mai simple, că sunt tot aromate, dar mai ușoare, că nu mănânc așa greu.
De Revelion ce faci? Ce rezoluții ai pentru 2023?
O să fiu în București cu prietenii. Pentru 2023 îmi doresc să mă iubesc mai mult, să-mi organizez un pic mai bine, de exemplu, hainele. Sunt foarte dezordonată, nu reușesc. Încerc să accept asta la mine, dar știu că îmi afectează productivitatea și ar trebui să fiu mai ordonată un pic și să nu renunț să lucrez cu mine ca actriță.
Așa ai fost dintotdeauna cu hainele sau ai devenit din cauza lipsei de timp?
Așa am fost întotdeauna, foarte dezordonată, de mică. Dacă nu îmi spunea tata să fac curat, nu făceam, erau peste tot haine. Adică într-adevar cele care sunt murdare, le pun la locul lor, dar, în schimb, dacă probez șase ținute, le las pe toate pe un scaun și pot să le las și o săptămână, tot nu le pun la loc.
Nu te deranjează?
Simt că nu mă deranjează, deși știu foarte bine că dezordinea din exterior reflectă dezordinea din interior.
Pe teatru, pe film, ce proiecte au mai apărut?
La teatru joc în spectacolul “Noii infractori”, de la Teatrul Național. Pe partea cealaltă am avut roluri într-un serial din Israel și într-un serial din Italia, în România nu. Ambele s-au filmat în România, urmează să apară, încă nimic nou pe film în România. Nu pot să dau foarte multe detalii despre rolurile din serial.
Interpretezi personaje pozitive sau negative?
Sunt pozitive toate, nu am fost distribuită niciodată într-un personaj negativ, la facultate, un pic așa, dar nu era chiar negativ negativ, deși mi-ar fi plăcut! În ambele seriale am jucat în engleză, deși eu vorbesc fluent italiană și mi-ar fi plăcut să am un rol mai mare.
A fost ceva care te-a scos din starea ta de confort?
La aceste seriale, nu. Cam greu ies din starea mea de confort. Singura dată când am simțit că ies din starea mea de confort a fost când a trebuit să filmez la morgă (n.r scenă din serialul Vlad). În serialul în care am jucat era o secvență în care eram pe acel pat.
Pe scena teatrului, ai întâlnit o actriță generoasă, care te-a ajutat, te-a salvat dintr-o situație, poate ai uitat replica?
Am întâlnit mai multe actrițe, dar acum m-am gândit la Olimpia Melinte. Am avut o secvență dificilă cu ea și am și început la un moment dat să improvizăm. A fost o conexiune între noi, un sprijin care m-a ajutat foarte mult. La sfârșit ne-am și îmbrățișat, a fost și scena grea, dar am improvizat, ne-am dus foarte adânc în ceva ce era dificil și trist pe improvizație. Publicul nu s-a prins, era vorba despre niște amintiri ale personajelor, care nu erau în scenariu, dar care ne ajutau pentru secvența aceea ca să ne încărcăm și mai mult.
Video: Daniel Bălan