Un detaliu din serialul Netflix Wednesday a stârnit controverse, după ce s-a aflat un amănunt controversat. Fanii serialului au început să critice în mediul online o scenă foarte urmărită și apreciată, însă de-abia după ce s-a aflat în ce condiții a fost filmată.
Critici la scenă deschisă pentru serialul Netflix Wednesday! Chiar dacă este unul dintre cele mai apreciate producții Netflix din ultima perioadă, iată că serialul are parte acum de o publicitate negativă nedorită, după ce s-a aflat că Jenna Ortega a avut COVID în timp ce filma secvența de dans virală din serial.
În episodul patru, intitulat „Woe What A Night”, Wednesday (Ortega) și colegii ei participă la dansul anual Rave’N al Academiei Nevermore, unde execută un număr de dans pe coloana sonoră a single-ului „Goo Goo Muck” al trupei The Cramps.

Vorbind cu NME, Ortega a dezvăluit că a avut COVID în timp ce filma scena. „Primisem melodia Goo Goo Muck cu o săptămână înainte și am extras din tot ce am putut… este o nebunie pentru că a fost prima mea zi cu COVID, așa că a fost groaznic să filmez. Da, m-am trezit și – e ciudat, nu mă îmbolnăvesc niciodată și când o fac nu e foarte rău – aveam dureri de corp. Mă simțeam de parcă aș fi fost lovită de o mașină și că un spiriduș mic fusese eliberat în gât și îmi zgâria pereții esofagului. Îmi dădeau medicamente între reprize, pentru că așteptam rezultatul pozitiv”, a dezvăluit vedeta.
Actrița consideră că scena ar fi putut ieși mult mai bine, dacă nu se simțea atât de rău și chiar a cerut să refacă scena, însă regizorul a refuzat. „Am cerut să o refacem, dar nu am avut timp. Cred că, probabil, aș fi putut să o fac un pic mai bine…”, a mai adăugat ea.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]MGM, compania de producție din spatele Wednesday, a confirmat pentru NME prin e-mail că „au fost respectate protocoalele stricte COVID și, odată ce testul pozitiv a fost confirmat, producția a scos-o pe Jenna de pe platou”.
Imediat cum au fost aflate aceste detalii, fanii au luat cu asalt rețelele sociale cu critici la adresa producătorilor pentru că i s-a permis lui Ortega să filmeze scena, deși actrița prezenta simptome vizibile ale infecției cu coronavirus
„Acesta este un lucru rău, nu-i așa? Suntem cu toții de acord că acesta nu este un moment de „perseverență prin greutăți”, este un moment de ce naiba nu a fost trimisă acasă, pentru că se putea îmbolnăvi îngrozitor sau putea infecta pe alții”, a scris un telespectator pe Twitter. Un altul a adăugat: „Faptul că Jenna Ortega a filmat acea scenă de dans în timp ce avea COVID nu este impresionant, este oribil. Un dispreț absolut insensibil față de colegii ei de muncă”.