Detalii de ultimă oră. În ce stare se află pacienţii transferaţi în alte spitale după tragedia de la Constanţa

Cristian Cojocaru, Andrei Predoiu 02.10.2021, 16:33
Detalii de ultimă oră. În ce stare se află pacienţii transferaţi în alte spitale după tragedia de la Constanţa

În urma dezastrului de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, mai mulți pacienți au fost transferați către alte instituții spitalicești. Află detalii de ultimă oră despre starea acestora de sănătate.

Detalii de ultimă oră despre pacienții transferați de la Constanța

Mai mulți pacienți au fost transferați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța după ce, un incendiu puternic a izbucnit. Starea acestora de sănătate este una stabilă, mai puțin în cazul a doi pacienți care au fost transferați la Spitalul Județean Constanța, aceștia aflându-se în stare gravă.

Potrivit DSP Constanța, 34 de pacienți au ajuns la Spitalul Județean Constanța. Dintre aceștia, 11 au fost internați în cadrul secției de ATI și 11 la secția exterioară de la Agigea. În cadrul secției de Pneumofiziologie au ajuns 49 de pacienți, dintre care doi au fost externați, iar starea de sănătate a celorlalți 47 este una stabilă și aflată sub observație.

La Spitalul Militar au ajuns 28 de pacienți dintre care 4 au fost transferați –  3 la Spitalul Județean în cadrul Secției de ATI, iar 1 la Spitalul Mangalia, în secția ATI.  18 bolnavi se află la spitalul modular și 6 la Spitalul Militar, toți aceștia având o stare stabilă.

detalii ultimă oră
Mai multe persoane si-au pierdut viata in incendiul care a izbucnit la spitalul din Constanta

Cum a izbucnit incendiul de la spitalul din Constanța

În cadrul spitalului din Constanța a izbucnit un incendiu grav în urma căruia, mai multe persoane și-au pierdut viața. În urma unui raport efectuat, au ieșit la iveală mai multe nereguli din cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Atât medicii cât și pompierii au lucrat împreună pentru evacuarea și stabilizarea pacienților.

În urmă cu mai puțin de un an, avea loc o tragedie de aceeași anvergură. Potrivit unor surse, incendiul ar fi izbucnit de la o flacără care s-a produs la un prelungitor, făcând un scurt-circuit în cadrul secției de Terapie Intensivă. În urma unui raport care a fost întocmit în urma unui control care a avut loc în anul 2020 la nivelul mai multor secții ATI ale spitalelor din România, scotea la iveală faptul că foarte multe spitale întâmpină diferite probleme în acest sens:

  • instalatiile electrice se exploatează cu defecțiuni, improvizaţii sau în condiţii în care se generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
  • nu funcționează instalatiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor.

Primarul Constanței a a firmat că: ”Au avut tot ceea ce a fost nevoie de la alimente până la alimentare cu energie electrică, oxigen. Anul trecut, pentru că a fost necesar oxigen, am mai cumpărat în plină iarnă o butelie de oxigen ca să avem în tot spitalul, că iniţial era doar la ATI. Am suplimentat puterea electrică cu ajutorul ENEL-ului, de la 65 la 105 kilowatti tocmai ca să nu fie probleme. ISU a venit în control, a constatat anumite nereguli, orice control constată nereguli, a lăsat o fişă, spitalul şi-a făcut un plan de remediere a acestora şi a trimis toate documentele către ISU”.

Urmăriți Impact.ro și pe