Detalii cutremurătoare din viața lui Nadine. Vedeta a vorbit despre viciul care i-a umbrit tinerețea: „Aveam nevoie de câteva sticle de vin pe zi”
A trecut prin momente cumplite, a făcut alegeri și greșeli de care nu este mândră, dar din care a învățat lecții importante. S-au aflat detalii cutremurătoare din viața lui Nadine. Vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre viciul care i-a umbrit tinerețea, mărturisind că a existat o perioadă în care avea „nevoie de câteva sticle de vin pe zi”.
Nadine, mărturisiri dureroase
Japonezii cred că au găsit soluția pentru corectarea deficitului bugetar cu care se confruntă țara: promovarea consumului de alcool. Astfel, în condițiile în care în tot restul lumii se derulează campanii ce prezintă efectele negative ale consumului exagerat de acool, niponii vor să îi încurajeze pe cetățeni, în special pe tineri, să își mărească porția zilnică.
Știrea a stârnit o reacție vehementă din partea vedetei. Nadine a simțit că este momentul să își deschidă sufletul în fața celor care îi urmăresc activitatea în mediul online și să facă mai multe mărturisiri dureroase din trecutul său.
„Nu mai beau de câțiva ani, iar când o făceam credeam că o fac pentru că îmi place. Detestam gustul alcoolului, însă iubeam felul în care îmi schimba realitatea. Nu știam cum să fac altfel. Azi stiu. Toți în jurul meu beau ca pe ceva normal, însă acum știu că alcoolul nu este ceva normal. Este un alt fel de drog care duce la o boală lungă și agonizantă.
Cântăm despre alcool, despre beție, ne lăudăm cu cât de mult alcool am băut nu știu unde, postăm pe social media pahare și sticle cu alcool pe care le dăm pe gât, ca și cum ar fi o mare virtute. Să bei alcool nu este o virtute. Pentru cei mai mulți este o boală”, a mărturisit Nadine.
„Alcoolul m-a pus în situații de viață și de moarte”
Ea a vorbit despre lupta sa cu dependența de alcool, o perioadă de care nu este mândră, dar din care a învățat lecții importante. Mesajul postat de ea pe o platformă de social media este un semnal de alarmă.
„Alcoolul m-a pus în situații penibile, mi-a distrus prietenii, m-a pus în situații de viață și de moarte, și mi-a furat și multe situații de viață pe care nu mi le mai amintesc.
Dacă poți să bei doar un pahar, ocazional, ești unul dintre puținii fericiți. Cei mai mulți însă nu își concep viața fără alcool. Eu n-am putut niciodată să mă rezum la un pahar de vin seara, sau, uneori, un pic la o petrecere. Aveam nevoie de câteva sticle de vin pe zi, si culmea, funcționam in felul meu, însă eram la un sfert de capacitate față de omul care sunt azi”, a scris Nadine.