O echipă de cercetători din Japonia a descoperit că alcoolul ar putea fi soluția pentru a ameliora criza alimentelor în toată lumea. Specialiștii au publicat joi un studiu în care au explicat cum au ajuns la această concluzie.
Rezultatele studiului realizat în Japonia, ce au fost publicate joi, sugerează că etanolul, sau alcoolul, poate ajuta plantele să supraviețuiască pe timp de secetă. Cu acest ajutor, ele pot rezista fără apă chiar și pentru o perioadă de două săptămâni.
„Descoperirea a venit în urma procesului de căutare a compușilor care fac plantele rezistente la stres”, a declarat autorul principal al studiului, Motoaki Seki.
Specialiștii au explicat că atunci când plantele nu au apă, produc în mod natural etanol, din motive necunoscute. De la această observație au pornit studiul cercetătorii de la Centrul RIKEN pentru Știința Resurselor Durabile din Japonia.

Această descoperire nu este utilă doar pentru grădinile din toată lumea, ci și pentru salvarea unor culturi vitale precum orezul sau grâul. Rezistența acestora în perioadele de secetă ar putea contribui la atenuarea crizei alimentare, potrivit CNN.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În prezent, criza alimentară afectează multe părți ale lumii și este agravată de valurile de căldură, precum și de războiul pe care liderul rus Vladimir Putin l-a declanșat pe 24 februarie în Ucraina și de problemele ce au rezultat în lanțul de aprovizionare.
Potrivit cercetătorilor care au realizat studiul din Japonia, folosirea etanolului este o modalitate utilă și simplă de a crește producția de alimente în toată lumea în perioadele de secetă sau penurie de apă.
Între timp, agențiile umanitare fac eforturi pentru a se pregăti pentru niveluri și mai critice de foamete, pentru că se confruntă cu un deficit anual de 14 miliarde de euro în privința cheltuielilor pentru securitatea alimentară, conform unui raport pentru 2020 realizat de Ceres 2030.