Autoritățile din Paris au descoperit un lucru stupefiant în pivnița unui imobil. După 30 de ani, renovările unui conac au dus la găsirea unui bărbat. Subsolul a fost singura zonă neverificată din clădire și de aceea s-a ajuns la această situație.
O anchetă a fost deschisă în Franța după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un subsol. Se pare că pivnița conacului parizian urma să fie renovată. Proprietatea, situată în Districtul 7 din centrul Parisului, este una exclusivistă. De asemenea, conacul beneficiază de o curte interioară și de o clădire privată.
Muncitorii veniți să realizeze lucrările de renovare au descoperit un lucru uluitor în subsolul imobilului. Cadavrul unui bărbat, cu urme de tăieturi, zăcea acolo de câteva decenii. Astfel, lucrările de renovare au fost sistate, iar autoritățile au deschis un dosar pentru omor.
„L-au găsit într-un loc care nu a fost vizitat nici de executorul judecătoresc care a făcut raportul, nici de altcineva. Nimeni nu a vizitat pivniţa”, a declarat Bruno Picard, avocatul responsabil de licitaţia casei, pentru CNN.

Potrivit CNN, clădirea de lux s-a vândut cu un preț exorbitant, 35,1 milioane de euro. Astfel, noii proprietari au achitat casa încă din luna ianuarie și au început lucrările de renovare. Pentru aceasta au decis să colaboreze cu o firmă specializată. Totuși, planurile lor au fost distruse după ce cadavrul bărbatului a fost găsit în pivnița conacului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Din păcate, lucrările de renovare sunt acum oprite până la finalizarea anchetei. Autoritățile franceze speră să găsească identitatea bărbatului și ulterior vinovații pentru această situație. Din primele informații pare să fie vorba despre un act de omor, dat fiind faptul că victima prezintă urme de tăieturi.