Decizia Vienei cu privire la aderarea României la Schengen, criticată de presa din Austria: „Drepturile legitime nu au nicio valoare când este vorba de interese”
Cu puțin timp înainte de votul decisiv care va hotărî aderarea României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen, presa din Austria a criticat în termeni duri guvernul austriac din cauza opunerii acestuia. Se pare că problema invocată de Austria cu privire la migranți este doar o înscenare, conform Die Presse.
Presa din Austria a criticat dur Viena
„Extinderea spațiului Schengen a fost după iulie 2022 una dintre prioritățile președinției cehe a Consiliului. Încă din mai, Comisia a cerut Consiliului „să ia decizii privind participarea oficială a Croației, României și Bulgariei”. La acel moment nu a fost nicio opoziție din partea Austriei.
Că va face uz de veto-ul său a fost comunicat abia cu puțin timp înainte de aprobarea oficială la nivel politic, inițial pentru toată lumea, apoi doar pentru România și Bulgaria. Rapoartele repetate ale Comisiei confirmă că toate cele trei țări îndeplinesc cerințele pentru aderare, așa cum au fost stabilite și de misiunile de experți la fața locului; opiniile Parlamentului European au fost de asemenea pozitive”, a notat Die Presse.
Acest articol a apărut recent în presa austriacă și are legătură cu problema ridicată de oficialii de la Viena care au invocat migrația ca unic motiv pentru opoziția față de extinderea Spațiului Schengen.
„Cancelarul Austriei identifică „o rută din Balcanii” și califică sistemul Schengen ca fiind disfuncțional. Pare să identifice „o rută prin Balcanii de Est” și să califice sistemul Schengen drept unul disfuncțional. Ultimul raport al Frontex nu menționează acest aspect, chiar dacă precizează că ruta din Balcanii de Vest constituie, la fel ca și înainte, ruta cea mai activă a migranților spre UE.
Printre migranții proaspăt sosiți în căutare de protecție se află în număr mare cei ce au primit azil în Grecia și care se îndreaptă acum spre partea nordică a UE. Explicația acestei evoluții stă în modificările legislației elene care le anulează celor cu drept de azil atât dreptul la cazare cât și la aprovizionarea cu alimente, ceea ce conduce în cazul multora la probleme existențiale și se află în contradicție clară cu directivele UE privind migrația.
Până acum UE a acceptat tacit aceste încălcări ale legislației, fără aplicarea unor sancțiuni. În cazul în care se dorește rezolvarea acestei probleme, critica Austriei nu ar trebui să fie îndreptată împotriva România și Bulgariei, ci spre o țară care face parte de multă vreme din spațiul Schengen, anume Grecia”, mai găsim notat în articol.
Articolul din Die Presse mai menționează faptul că migranții care se află de mai multe luni în Balcanii de Vest în condiții extrem de proaste, fiind blocați din cauza restricțiilor de călătorie legate de Covid, se îndreaptă acum spre Vest, dar mai este notat și faptul că se preferă o înscenare a problemei migranților, fiind considerată o problemă legată de Schengen, astfel că se observă evidența și drepturile legitime care nu au nicio valoare atunci când este vorba de interese temporare de politică internă.
În încheiere, cotidianul aduce aminte și de implicarea României în criza refugiaților din Ucraina, când țara noastră s-a descurcat cu brio la frontiera cu Ucraina cu 2,8 milioane de refugiați, sau de momentul în care atât Bulgaria, cât și România s-au angajat pentru întărirea flancului estic împotriva amenințării ruse.