De ce sărbătorim Rusaliile la 50 de zile după Paște?

Daria Petrescu 31.05.2020, 08:00
De ce sărbătorim Rusaliile la 50 de zile după Paște?

Rusalii este celebrată la exact 50 de zile după Învierea Domnului. Prima zi de Rusalii pică întotdeauna într-o duminică, iar în cea de-a doua zi de Rusalii, lunea, se sărbătorește Sfânta Treime. Prima și cea de-a doua zi de Rusalii sunt zile libere legale. Această sărbătoare este cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile.

Rusaliile, la 50 de zile după Paște

Potrivit Codului Muncii, zilele libere de Rusalii se acordă în funcție de data la care este sunt sărbătorite de fiecare cult religios în parte. Când pică Rusaliile catolice 2020 În 2020, Rusaliile catolice sunt sărbătorite cu o săptămână înaintea celor ortodoxe, mai exact, pe 31 mai și 1 iunie.

Această sărbătoare este cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine. Până la sfârşitul secolului al IV-lea Cincizecimea – numită așa tocmai pentru că Rusaliile sunt la 50 de zile după Înviere- era o dublă sărbătoare. Este cea a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, cele două sărbători au fost separate.  Cincizecimea a rămas numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Potrivit Bibliei, în momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe apostoli. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine.  Apoi, aceștia au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni.

Obiceiuri de Rusalii

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Rusaliile catolice este pelerinajul de la Șumuleul Ciuc, locul pe care și Papa Francisc l-a vizitat în 2019.
Pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

În centrul pelerinajului de la Sanctuarul Marian se află Fecioara Maria. Statuia acesteia a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510 şi 1515 în stilul Renaşterii transilvănene.  Statuia o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în brațe. Despre aceasta se crede că este cea mai mare statuie făcătoare de minuni din lume.

De Rusalii nu se muncește
De Rusalii nu se muncește

Superstiții de Rusalii

-De Rusalii este bine să porți asupra ta frunze de nuc sau de tei, sfințite la biserică, pentru a fi ferit de spiritele rele. În Duminica Rusaliilor, preotul şi enoriașii din comunitate merg pe câmp şi săvârşesc sfeștania. Asta înseamnă sfinţirea mică a apei.

-Cu aghiazma aceea se stropesc apoi semănăturile câmpului. Se ung ușile cu usturoi pentru ca așa casa va fi păzita de rele si ghinion tot restul anului. Și ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sărbătoare.

De Rusalii nu se muncește

-Se crede ca teiul ferește gospodăriile de grindina sau de duhurile rele de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfințesc la Biserica. Credincioșii le iau acasă si le pun la icoane. În multe zone din țară, în cea de-a doua zi de Rusalii, există obiceiului ”spălatului pe picioare” cu pelin.

-Se crede că această practică are rolul de a aduce sănătate și de a feri de spiritele rele. Una dintre superstițiile legate de Rusalii, este aceea că nu trebuie să speli. De asmenea,  nici să muncești în aceste zile.

-De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni. Conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele. Începând cu ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni, se culeg ierburile de leac