De ce pentru biserici nu sunt valabile restricţiile. Explicaţia oferită de Arafat, una uluitoare

Stan Filon, Maria Irina 22.10.2021, 22:41
De ce pentru biserici nu sunt valabile restricţiile. Explicaţia oferită de Arafat, una uluitoare

De luni, masca este obligatorie atât pe stradă, cât și la interior, iar certificatul verde este obligatoriu în mall-uri, dar nu și în biserici. Lăcașurile de cult sunt scutite de orice restricție, iar preoții vor putea ține slujbele fără mască de protecție!

Bisericile sunt exceptate de la toate restricțiile

Raed Arafat a anunțat că restricțiile luate pentru a stopa pandemia de coronavirus nu se vor aplica în biserici! Enoriașii nu vor fi obligași să arate certificatul verde atunci când vor merge la slujbă, ci vor purta masca de protecție și vor păstra 2 metri față de ceilalți enoriași.

Cum a explicat Raed Arafat exceptarea bisericilor de la restricțiile impuse de lege? Ei bine, secretarul de Stat din Ministerul Internelor a spus că ”nu trebuie neapărat argumente științifice. Asta este decizia luată”. În cazul preoților, este introdusă expres o derogare de la toate regulile! Aceștia pot ține slujbele fără mască de protecție. Întrebat dejurnaliști de ce biserica este exceptată de la regulile generale, acesta a venit cu un răspuns.

Bisericile sunt exceptate de la toate restrictiile
Bisericile sunt exceptate de la toate restrictiile

”Asta este decizia luată la acest moment”

”Cum v-am zis, sunt măsuri care se iau, nu e neapărat să ai argument științific pentru această măsură. E o măsură decisă. Nu închidem activitățile religioase, dar punem condiția de doi metri, mască, distanță. E o decizie luată la nivelul CNSU și este o decizie votată la nivelul CNSU. Sunt mai multe aspecte care se iau în considerare, pe lângă baza științifică care se oferă de către medici. Asta este decizia luată la acest moment”.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus, vineri, ca indiferent de rata de incidenţă din localitate să se impună restricţii de circulaţie de la ora 22.00 pentru persoanele nevaccinate. În plus, oamenii vor intra în hoteluri, restaurante sau mall-uri doar cu dovada certificatului verde. Nevaccinații pot intra în magazine și în farmacii, iar dacă vor să iasă din casă după ora 22:00, trebuie să o facă cu un motiv foarte bine întemeiat și doar în baza unei declarații pe priprie răspundere.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...