David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente. „Sunt dornici să-l studieze”

Gabriel Peneș 02.09.2022, 12:33
David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente. „Sunt dornici să-l studieze”

David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente. Înotătorul de 17 ani a devenit în doar două luni „regele natației mondiale”. Și-a impus supremația atât la seniori, cât și la juniori, reușind să devină dublu campion mondial și european inclusiv în întrecerile „ligii mari” a înotătorilor. Mai mult, a spulberat recordul mondial la 100 metri liber, deținut de 13 ani de brazilianul Cesar Celio Filho. David Popovici a devenit una dintre personalitățile cele mai apreciate și urmărite din acest sport, experții fiind dornici să-l studieze.

David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente

David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente. ”Extraterestru”, „Fenomen”, „Regele David” sunt doar câteva dintre epitetele cu care lumea natației l-a copleșit pe înotătorul român de 17 ani. Era deja urmărit pentru potențialul uriaș arătat la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokio, dar Popovici a „explodat” pur și simplu în această vară.

În iunie a devenit dublu campion mondial la seniori la Budapesta, în probele de 100 și 200 metri liber. Luna aceasta a repetat isprava, dar la Campionatele Europene de seniori de la Roma, unde a stabilit și un nou record mondial pe distanța de 100 metri liber, doborând o performanța veche de 13 ani.

El însuși a declarat că ar vrea să devină „un studiu de caz”, pentru ca oamenii să înțeleagă cum pot deveni ei înșiși mai buni.

„Vreau ca oamenii să facă un studiu de caz din mine. Oamenii pot deveni mai buni decât mine dacă reușesc să mă studieze bine. Ceea ce fac bine în fiecare zi, în afară că mă antrenez și mănânc bine și fac tot felul de lucruri bine și spre un singur obiectiv, este că sunt foarte disciplinat și mă gândesc în fiecare clipă, dacă nu sunt în vacanță, la ceea ce vreau să obțin.

Ori de câte ori sunt descurajat de ceva sau mă simt puțin deprimat, pentru că se poate întâmpla, ai avut o noapte grea, nu ai putut dormi sau ceva rău s-a întâmplat, pot aproape instantaneu să sting orice gând negativ și să intru în apă și să înot repede și bine. Cred că am această capacitate de a mă detașa de orice se întâmplă”, i-a spus David Popovici lui Brett Hawke în cadrul podcastului realizat de acesta.

David Popovici i-a uluit pe specialiști cu performanțele recente. „Sunt dornici să-l studieze”
David Popovici, alături de antrenorul Adrian Rădulescu, de Camelia Potec și de reprezentantul FINA, a primit la Lima, din partea Federației Internaționale de Natație, certificatul care atestă că este deținătorul recordului mondial de seniori în proba de 100 m liber, cu timpul de 46.86

„Sunt dornici să-l studieze”

David Popovici i-a impresionat și pe foști mari înotători, printre care se numără chiar brazilianul Cesar Celio Filho, fostul deținător al recordului la 100 de metri liber. Acesta a admis că „partea cea mai înfricoșătoare” la sporti9vul român este cât de mult loc mai are pentru a-și îmbunătăți performanțele, dată fiind vârsta sa.

„Partea cea mai „înfricoșătoare” este aceea că David are atâta loc de a se îmbunătăți, este o adevărată nebunie. Cred că poate acumula mult mai multă putere în viitor și o mai mare explozie la start. Va lucra probabil mai mult la sală, are doar 17 ani, să nu uităm acest aspect foarte important.

Va fi mai puternic, corpul va suferi unele transformări odată cu vârsta în următorii doi-trei ani. E clar că va mai câștiga ceva timp de la start și până la anumite momente din cursă. Este incredibil să-l urmărești înotând, dă senzația că nu are nicio opoziție din partea apei, totul decurge natural”, a declarat brazilianul într-un podcast pentru SwimSwam.

„E un puşti minune care a schimbat faţa nataţiei”

David Popovici este și protagonistul Campionatelor Mondiale de juniori de la Lima, unde a cucerit deja două medalii de aur. El a fost din nou în centrul atenției experților, lucru confirmat și de Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație, fostă campioană olimpică ea însăși. Potec a declarat că Popovici este privit ca un fenomen de toți specialiștii care sunt dornici să-l studieze.

„Într-adevăr, David este un fenomen, nu vă pot explica cum este privit de specialiştii internaţionali. Cum se comportă toată lumea din nataţie cu el şi cu noi şi cât de miraţi şi dornici sunt să îl studieze. E un puşti minune care a schimbat faţa nataţiei.

În primul rând mai are potenţial pentru că mai are de îndreptat câteva lucruri în tehnică. Mai poate creşte în înălţime şi în forţă. Dar cel mai uşor va fi îmbunătăţirea stilului de înot. Mai are puţin de întors la start şi la întoarceri pentru 100m şi 200m. Va mai înota şi 400m pentru a-şi îmbunătăţi timpul la 200m. Mai are mai puţin de o secundă pentru recordul de la 200 de metri”, a declarat Camelia Potec la Pro Arena.

David Popovici va lua startul la Lima și în seriile probei de 100 metri liber, sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17.59. Semifinala probei unde deține recordul mondial de seniori este programată pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 02.25, pentru ca finala să aibă loc în noaptea de duminică, 3 septembrie, spre luni, 4 septembrie, de la ora 02.02.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....