Cumpănă uriașă pentru Amalia Enache. Știrista Pro TV a ajuns pe masa de operație. „Durerile sunt atât de atroce”

Anca Manolica 16.02.2023, 22:19

Amalia Enache, una dintre cele mai cunoscute fețe de la pupitrul Știrilor Pro TV, trece prin momente dificile. Vedeta a ajuns de urgență la spital, fiind supusă unei intervenții chirurgicale importante. De ce a fost operată blondina și în ce stare se află acum.

Amalia Enache, operată de urgență!

Amalia Enache nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este, fără dar și poate, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, care se laudă cu o carieră impresionantă de aproape două decenii în spate.

În vârstă de 45 de ani, aceasta a luat o pauză neașteptată de la pupitrul știrilor. Vedeta Pro TV a ajuns de urgență la spital, joi, 16 februarie, direct pe masa de operație. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Amalia Enache a vorbit despre problemele de sănătate care nu îi dau pace în această perioadă.

„Durerile sunt atât de atroce”

Cu puțin timp în urmă, simpatica știristă a transmis un mesaj fanilor săi din mediul online. Ea a postat o fotografie de pe patul de spital, în descrierea căreia a spus, pe scurt, ce a pățit. Se pare că Amalia a fost că a fost transportată de urgență la spital, după ce a făcut o criză de colecist, fiind operată imediat.

Amalia Enache, operată de urgență
Amalia Enache, operată de urgență

Știrista de la Pro TV și-a asigurat fanii că acum totul este în regulă, însă cert este că va lipsi o perioadă de pe micile ecrane.

„Am trecut azi dimineata printr-o interventie chirugicala, colecistotecmie, la Spitalul Universitar. Deja sunt in salon, cu inima plina de recunostinta pentru medicul chirurg Catalin Alius, un medic tanar care m-a preluat aici si in care am avut de la bun inceput deplina incredere.

Multumiri intregii echipe, au fost multi oameni care m-au examinat, de la camera de garda, gastrologie, ecografie, cardiologie, dar si celor de la Ambulanta Bucuresti. PS Durerile sunt atat de atroce in aceasta criza de colecist, incat eu eram convinsa ca fac un infarct. Ne vedem curand, zic eu!”, a scris vedeta Pro TV, pe pagina de Facebook.

Născută la Hunedoara, Amalia Enache face parte din echipa trustului din Pache Protopopescu din 2005, fiind unul dintre cei mai vechi oameni ai departamentului de știri. Într-un interviu acordat în trecut, aceasta dezvăluia că a urmat calea jurnalismului la insistențele tatălui ei, în ciuda faptului că visa de mică să ajungă medic.

Citește și: Cum a fost anul 2022 pentru Amalia Enache. Proiectul de suflet în care s-a implicat prezentatoarea Pro TV: „Simt că am avut și eu o contribuție mică.” VIDEO EXCLUSIV

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...