Cum uzi plantele din grădină cu un vas din teracotă. Trucul antic care îți permite să pleci liniștit în vacanță

Badea Violeta 15.06.2023, 20:14
Cum uzi plantele din grădină cu un vas din teracotă. Trucul antic care îți permite să pleci liniștit în vacanță

Ți-ai planificat concediul? Ei bine, înainte de a pleca în vacanţă, trebuie să te asiguri că laşi totul în ordine acasă, inclusiv soarta plantelor tale preferate. Dacă nu vrei să lași cheia unui prieten care să vină să le ude, avem pentru tine cea mai bună soluţie pentru ca florile tale să reziste cât timp ești plecat.

Care este secretul pentru a menține plantele ude pentru o perioadă mai lungă de timp

Ți-ai planificat vacanța și ești nerăbdător să te bucuri de ea? Nu vrem să-ți stricăm starea. Dar apare întrebarea: ce faci cu plantele tale ? Ei bine, nu îți face griji, nu trebuie să îți deranjezi rudele sau vecinii. Păstrarea plantelor în viață este acum posibilă datorită vaselor de teracotă. Da, ai auzit bine!

Tot ceea ce trebuie să faci este să pui apă în oalele respective și să le îngropi în sol, exact în apropierea plantelor tale. Astfel, apa va ajunge ușor, chiar în zona rădăcinilor, acolo unde florile tale își doresc să o primească.

A judeca când să uzi plantele poate fi dificil, mai ales pentru grădinarii începători, dar această metodă de irigare este de-a dreptul genială. Așa ești sigur că plantele tale sunt udate timp de mai multe zile, fără ca tu să îți faci griji.

Citește și Ingredientul din bucătărie care face minuni cu plantele tale. Așa vor înflori indiferent de anotimp!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Metoda cu vasul de teracota
Metoda cu vasul de teracota

Cum arată vasul de teracotă

Vasul de teracotă are gâtul îngust și fundul mai larg. El se introduce în pământ pentru a ajuta la udarea plantelor. Cheia succesului lui este faptul că nu este smălțuit, materialul este poros și atât apa, cât și aerul pot trece prin oală.

Această metodă este foarte eficientă, deoarece apa este eliberată lent și direcționată către zona rădăcinilor, acolo unde plantele au cea mai mare nevoie de ea. În mod similar cu atunci când uzi plantele de jos, se asigură că apa ajunge în zona cea mai vitală.

Udarea plantelor de sus poate duce la pierderea unei mari cantități de apă prin evaporare. Însă, acest sistem prezentat mai sus face ca toată apa să ajungă acolo unde este cel mai necesar și încurajează plantele să dezvolte sisteme radiculare mai puternice și mai sănătoase.

Citește și La ce distanță se plantează cartofii în grădină. Greșeala pe care mulți români o fac!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...